Fotbal: Barca produce cea mai tare revenire din istoria UCL şi merge în sferturi

0
363

Ceea ce părea imposibil, după meciul de la Paris, tocmai a fost demontat de fotbaliştii lui Luis Enrique. Barcelona s-au impus cu 6-1, după 4-0 pentru francezi, în tur, iar finalul meciului din Spania a fost unul interzis cardiacilor. În doar 7 minute, fotbaliştii blaugrana au reuşit să marcheze de trei ori, reuşita izbăvitoare venind la ultima fază de poartă. Pînă aici, Luis Suarez a deschis scorul după numai trei minute de joc. Neymar a fost aproape de 2-0 cu un şut de la distanţă, însă mingea a ocolit poarta lui Trapp. Presiunea constantă a catalanilor s-a materializat în finalul primei reprize. Iniesta a insistat la o minge care părea pierdută, iar Kurzawa a trimis în propria poartă după intervenţia eşuată a lui Trapp.

Şi repriza a doua a început perfect pentru Barcelona. Neymar s-a împiedicat de Meunier, iar arbitrul a arătat punctul cu var la indicaţia asistentului. Messi a transformat fără emoţii, iar catalanii mai aveau nevoie de un gol pentru a împinge meciul în prelungiri. Cavani putea înscrie golul care să asigure calificarea pentru PSG, însă a nimerit bara. Cu o jumătate de oră înainte de final, atacantul din Uruguay s-a revanşat şi a marcat pentru 3-1, iar visul calificării părea că s-a năruit pentru trupa lui Luis Enrique. Neymar a refăcut diferenţa de trei goluri când mai erau două minute de joc din timpul regulamentar. Brazilianul a transformat impecabil o lovitură liberă, însă părea prea târziu pentru catalani. În minutul 90, Suarez a obţinut un penalty, iar Neymar a redat Barcelonei câteva minute de speranţe. Barca a terminat meciul cu Ter Stegen în careul advers, iar insistenţa a fost răsplătită în ultima fază a meciului, atunci când Neymar i-a pasat lui Sergi Roberto, iar acesta din urmă a înscris golul care va rămâne în istoria fotbalului!

Barcelona – PSG 6-1 (Suarez 3, Kurzawa aut. 40, Messi pen. 50, Neymar 88, pen. 90+1, Sergi Roberto 90+5 / Cavani 62) (0-4, în tur)

  • Barcelona: Ter Stegen – Rafinha (S. Roberto 76), Pique, Mascherano, Umtiti – Busquets, Iniesta (Turan 65), Rakitic (Andre Gomes 84) – Messi, Suarez, Neymar.
  • PSG: Trap – Meunier, Marquinhos, Silva, Kurzawa – Rabiot, Verratti, Matuidi – Lucas (Di Maria 65), Cavani, Draxler (Aurier 75).

Seară magică a fost şi pentru Borussia Dortmund, care a reuşit să treacă la pas de Benfica, cu 4-0. În tur, scorul a fost 1-0 pentru portughezi, dar ratarea unui penalty, în prima manşă, l-a ambiţionat pe Aubameyang, iar acesta a dat o “triplă”, scorul fiind completat de Pulisic

Borussia Dortmund – Benfica 4-0 (Aubameyang 4, 61, 85, Pulisic 59) (0-1, în tur)

  • Dortmund: Burki – Durm, Socratis (Ginter 88), Bartra, Schmelzer – Weigl, Castro – Piszczek, Pulisic, Dembele (Kagawa 81) – Aubameyang (Schurrle 86).
  • Benfica: Ederson – Semedo, Luisao, Lindelof, Eliseu – Salvio (Jonas 64), Samaris (Zhivkovic 74), Pizzi, Almeida – Cervi (Jimenez 82), Mitroglou.

Marţi, în returul primelor două optimi de finală, Real Madrid şi Bayern Munchen, au repetat victoriile din tur, câştigând cu 3-1 la Napoli, respectiv 5-1, la Londra, cu Arsenal.

Restul sfert-finalistelor se va stabili săptămâna viitoare, după programul: Juventus – Porto (în tur 2-0), Leicester – Sevilla (1-2), Monaco – Manchester City (3-5), Atletico Madrid – Leverkusen (4-2).