ANAF taie din sporul de suprasolicitare acordat inspectorilor anti-fraudă

0
415

Printr-un ordin al preşedintelui Agenţie Naţionale de Administrare Fiscală, Bogdan-Nicolae Stan, inspectorilor de la anti-fraudă fiscală le va fi diminuat sporul de suprasolicitare psihică de la 25% la 5% din salariu începând cu data de 1 martie. ANAF spune că în buget nu s-au prevăzut aceşti bani.

anafPrintr-un ordin al preşedintelui Agenţie Naţionale de Administrare Fiscală, Bogdan-Nicolae Stan, inspectorilor de la anti-fraudă fiscală le va fi diminuat sporul de suprasolicitare psihică de la 25% la 5% din salariu începând cu data de 1 martie a.c. “În construcţia bugetară pentru anul 2017 nu s-au alocat fonduri care să susţină acordarea sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică, până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază), de care au beneficiat inspectorii antifraudă în anii precedenţi. Fondul total bugetar aprobat pentru anul 2017 repartizat aparatului propriu al ANAF s-a diminuat cu 4,62 puncte procentuale, reprezentând un procent de 95,38% din execuţia anului 2016. În ciuda acestei situaţii, conducerea ANAF a apreciat necesitatea menţinerii acestui spor în cuantum de 5 % din salariul de bază, pentru inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, precum şi a sporurilor acordate pentru orele suplimentare efectuate, în cuantum de 75%. Menţionăm că se va reveni cu o analiză în ceea ce priveşte modificarea procentului sporului de risc i suprasolictare neuropsihică în momentul unei eventuale rectificări bugetare pozitive, luându-se măsurile care se vor impune”, se arată într-un comunicat al ANAF.

            Reamintim că, primul ministru, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit vineri dimineaţa cu ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae Stan pentru a discuta despre colectarea taxelor şi impozitelor, pe fondul diminuării acesteia. În acest context, premierul României a solicitat creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare administrate de ANAF şi intensificarea mãsurilor de îmbunãtãţire a conformãrii voluntare.