Preşedintele Comitetului militar al Uniunii Europene, în vizită la M.Ap.N.

0
414

manMinistrul apărării naţionale, Gabriel Leş, a avut joi, 2 martie, la sediul M.Ap.N., o întrevedere cu preşedintele Comitetului militar al Uniunii Europene, generalul Mikhail Kostarakos, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România la invitaţia generalului Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General.

Agenda discuţiilor s-a concentrat pe aspecte legate de Planul de implementare a Strategiei Globale a UE pe dimensiunea de securitate şi apărare, cu accent pe problematicile curente aflate în dezbatere la nivelul uniunii – cooperarea structurată permanentă, structura permanentă de conducere şi planificare, revizuirea coordonată anuală a apărării.

Ministrul Gabriel Leş a prezentat priorităţile guvernului în domeniul apărării şi a accentuat importanţa, în actualul mediu de securitate deosebit de complex şi a provocărilor care se manifestă în regiunea ţării noastre, modernizării capabilităţilor de apărare, atât în context naţional, cât şi prin mecanisme multinaţionale puse la dispoziţie de Uniunea Europeană şi de NATO.

În acelaşi timp, ministrul apărării naţionale a subliniat că este necesar ca UE să-şi sporească rolul de furnizor de securitate şi a exprimat sprijinul României, la nivel politic şi operaţional, pentru această abordare ambiţioasă a Uniunii, prin angajarea realistă în transpunerea eficientă în practică a priorităţilor pentru apărare identificate în Strategie, în acord cu concluziile Consiliului Afaceri Externe, din noiembrie 2016, şi ale Consiliului European, din luna decembrie a anului trecut, în domeniul securităţii şi apărării.

Preşedintele Comitetului militar al Uniunii Europene a fost primit, tot astăzi, de şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, discuţiile fiind centrate pe aspecte ale Politicii de securitate şi apărare comună şi pe modul în care naţiunile participă la proiectele aflate în derulare la nivelul UE.

Vineri, 3 martie, de la ora 12.00, generalii Ciucă şi Kostarakos vor susţine declaraţii comune de presă la Palatul Cercului Militar Naţional.