Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul deceselor de la Spitalul „Filantropia”

0
392

spitalul filantropiaProcurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au anunţat, ieri, că, în cazul celor doi pacienţi de 81, respectiv 64 de ani, care au murit, în noaptea de 24 spre 25 februarie a.c., în urma unor transfuzii de sânge făcute la Spitalul „Filantropia” din Craiova, cercetările se desfăşoară sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Potrivit comunicatului Parchetului, organele de cercetare penală au fost anunţate de reprezentanţii unităţii medicale despre decesul a doi pacienţi, S.E, de 81 de ani, decedată în Clinica de Hematologie pe 24 februarie, la ora 23.00, şi S. D., de 64 de ani, decedat în Serviciul de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), pe 25 februarie, ora 02.10. Pe 26 februarie au fost efectuate necropsiile în vederea stabilirii cauzei deceselor, iar medicii legişti au concluzionat în cazul femeii de 81 de ani că a fost vorba despre „insuficienţă cardio-circulatorie, infarct miocardic”, în timp ce bărbatul de 64 de ani s-a stins ca urmare a „insuficienţei cardio-respiratorie, leucemie acută mieloblastică post sindrom mielodisplazic”.

Procurorii au dispus, în plus, şi efectuarea unei expertize medico-legale serologice de către Institutul Naţional de Hematologie Bucureşti.