Expoziţie de artă plastică la Galeria „Vollard”

0
569

afisLa Galeria „Vollard” a Casei de Cultură „Traian Demetrescu” se deschide astăzi, ora 17.00, cu ocazia Zilei Mărţişorului şi a intrării în noul anotimp, o dublă expoziţie de artă plastică. În cadrul acesteia, Ana Curcă aduce în faţa publicului lucrări de artă decorativă în tehnică mixtă (acuarelă, artă digitală, colaj), iar Cornelia Mîndreci anticipează sărbătoarea Paştelui cu o expoziţie de icoane pe sticlă. Prezintă: prof. Magda Buce-Răduţ, critic de artă.

Ana Curcă (n. 18 octombrie 1941) a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti şi a fost profesoară de arte plastice între anii 1963 şi 2000. A participat cu lucrări la Salonul Artiştilor Plastici Craioveni organizat de Muzeul de Artă Craiova, la expoziţii de grup şi la cele ale Aquarelle Groupe, deschise în Craiova şi în alte localităţi. De asemenea, a expus la Salonul de miniatură din Toronto (Canada). În prezent, are lucrări în colecţii particulare din ţară şi din străinătate. Cornelia Mîndreci este profesoară de limba română la Liceul „Matei Basarab” din Craiova şi autoarea mai multor volume de literatură, dar şi un artist plastic  pasionat de icoana pe sticlă şi temele religioase.

Expoziţia va putea fi vizitată la Galeria „Vollard” în următoarele două săptămâni, accesul publicului fiind liber.