Fotbal – Liga I: Universitatea pierde cu Dinamo, iar prezenţa în play-off se decide în ultima rundă, contra lui Gaz Metan

0
391

Universitatea Craiova a irosit şi a treia şansă de a obţine punctul care ar fi trimis-o în play-off, pierzând cu 1-2, sîmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa lui Dinamo.

Două incursiuni periculoase ale lui Ivan n-au anunţat nicicum deschiderea scorului de către gazde. Era doar minutul 5, când Nemec, profitând de o lipsă de reacţie a lui Kelic, a primit o minge în marginea suprafeţei de pedeapsă, a preluat excelent şi l-a învins pe Mingote, cu toată încercarea disperată a lui Briceag de a bloca şutul.

În minutul 10, Mingote a greşit şi el. Portughezul s-a fâstâcit la o degajare, Nistor i-a furat balonul, dar intrat în unghi n-a mai reprezentat un pericol.

Patru minute mai târziu, Dinamo avea să facă 2-0. Palic a centrat din flancul drept, prin spatele apărării, şi acelaşi Nemec a deviat balonul la colţul lung.

Ghinion teribil pentru alb-albaştrii în minutul 29, când au avut trei bare în aceeaşi fază. Mai întâi, Ivan a nimerit transversala, de aici mingea a ajuns la Băluţă, care a şutat în stâlpul din dreapta al porţii apărate de Penedo, pentru ca mai mai apoi Romera să fie aproape de autogol, nimerind bara din stânga.

În loc de 2-1, tabela a fost cât pe ce să arăte 3-0, atunci când Hanca (56)  l-a luat la ţintă, incredibil, pe Mingote. Imediat (57), Craiova a rispostat prin Măzărache, dar Penedo a respins reluarea de cap a atacantului.

Băieţii lui Mulţescu au revenit în joc în minutul 73. Gustavo a fost faultat în careu de Nedelcearu, Penedo a apărut penalty-ul executat de Ivan, dar tot Gustavo a trimis apoi în plasă.

Din păcate, aceasta a fost şi ultima fază importantă a Universităţii, care acum, în funcţie şi de celelalte rezultate din această rundă, ar putea avea nevoie chiar de o victorie cu Gaz Metan Mediaş, pe teren propriu, pentru a accede în play-off.

Echipe:

Dinamo: Penedo – Romera, Nedelcearu, Dielna, Filip – Busuladzic, Nistor – Hanca, Palic (Mahlangu 60), Bumba (Bawab 66) – Nemec (Oliva 77). Antrenor: Cosmin Contra.

Universitatea: Mingote – Briceag, Popov, Kelic (Barthe 46), Bucurică – Mateiu (Gustavo 24), Zlatinski, Băluţă – Bancu, Măzărache (Rocha 75), Ivan. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

În restul rundei: ASA – Voluntari 0-0, Viitorul – ACS Poli 5-0. Partidele Botoşani – Pandurii şi Gaz Metan – Steaua se joacă duminică, iar Chiajna – Astra şi CSM Iaşi – CFR Cluj – luni.

Clasament (coloana 1 – meciuri jucate, coloana 2 – diferenţă golaveraj, coloana 3 – puncte acumulate)

1 25 +18 51
2 24 +12 45
3 25 +9 40
4 24 +10 38
5 25 +5 38
6 24 +17 37
7 23 -2 35
8 25 -6 30
9 24 +0 29
10 23 -2 26
11 24 -13 24
12 24 -14 19
13 25 -17 13
14 25 -17 11