Craiova: Pieton accidentat în timp ce traversa neregulamentar Calea Bucureşti

0
408

accidentUn craiovean de 74 de ani a fost rănit, astăzi, într-un accident petrecut pe Calea Bucureşti din municipiu. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, bărbatul Victor Panduru, a traversat neregulamentar strada în dreptul parcării subterane de la Teatrul Naţional, fiind surprins şi lovit de un autoturism Opel condus de Marian Nanu, de 36 de ani, din Țânţăreni, judeţul Gorj. Pietonul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale, şi, din câte se pare, a scăpat cu leziuni uşoare. Oamenii legii au întocmit dosar penal în acest caz.