Ieri : Raportul lui Vershofstadt a încins spriritele la Strasbourg

0
360

Trei rapoarte nelegislative au primit ieri votul în şedinţa de plen a Parlamentului European de la Strasbourg. Trei rapoarte controversate care au iscat discuţii încă de săptămâna trecută, la Bruxelles. Trei rapoarte, care deşi sunt nelegislative ele vor arăta cam ce se doreşte în Uniunea Europeană, vor indica direcţia. Trei rapoarte care nu avantajează foarte mult ţara noastră şi care au primit un vot împotrivă.  Ce reprezintă aceste rapoarte, cum s-a votat ieri la PE şi cum s-au opus europarlamentarii români  ne-a explicat europarlamentarul Marin Jean Marinescu.

marinescuAu fost votate, dar cu mare greutate şi cu multe discuţii. Se doreşte o Europă cu două viteze şi cu un vot divizat…“Sunt trei rapoarte extreme de controversate, care au trecut la limită. Unul este pe partea financiară făcut de doi europarlamentari, unul de la S&D şi celălalt de la PPE; mai este un raport privitor la viitorul Europei, întocmit de Elmar Brok de la PPE şi de un deputat socialist şi al treilea raport este cel creionat de Guy Verhofstadt, de la ALDE, de fapt, o analiză la ceea ce ar trebui să facem după Brexit, un fel de viitor administrativ al UE. Deşi am reuşit să scoatem mai multe din aceste rapoarte, delegaţiei României din EPP a votat împotriva acestor rapoarte. Au fost mari discuţii. Inclusiv nemţi au votat divizat..”, a subliniat Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului EPP.

„Fiscal Capacity”…

parlamentÎn primul raport – “Fiscal Capacity” – se discută  despre disciplină financiară, despre ce ar trebui să facă zona euro, despre un Fond Monetar European, care să ajute statele la nevoie, la acest fond poate să contribuie toate statele, inclusiv cele care nu sunt în zona euro. Adică, să se facă un buget pentru zona euro şi un alt buget pentru cei care nu sunt în zona euro. „În Raportul lui Vershofstadt se spune că în condiţiile în care se ajunge să existe această  “Capacitate Fiscală”, şi când se va vota să voteze toată lumea, dar voturile celor care sunt acum în afara zonei euro  să fie consultative. Un fel de Adunare Parlamentară divizată.  Am cerut vot separat, un vot special, ca să putem să votăm împotrivă.  Un grup de deputaţi, 78 de deputaţi cer vot separat, s-au schimbat regulile, este nevoie de 78 de semnături, eu le-am strans déjà. Dar sunt alte grupuri care au strâns.