Biserica Ortodoxă Română, alături de alte instituţii locale, vrea să organizeze cel mai mare marş din istoria sa recentă

0
438

Biserica Ortodoxă Română anunţă organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale.Este pentru prima oară când BOR organizează o manifestaţie de asemenea amploare.

bisericaDecizia a fost luată în şedinţa de ieri a Sfântului Sinod care, totodată, şi-a reînnoit apelul la dialog şi responsabilitate socială, în contextul protestelor masive din ultima perioadă, după adoptarea de către guvern a ordonanţei de modificare a Codurilor Penale. Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Patriarhul Daniel, s-a decis „binecuvântarea şi sprijinirea organizării la nivel naţional a Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”. Acest eveniment se va desfăşura în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri). Prin acest eveniment se mărturisesc, la nivelul tuturor eparhiilor Patriarhiei Române, valorile familiei creştine tradiţionale”.

De asemenea, „în contextul fenomenului emigraţiei actuale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe toţi părinţii care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, întrucât aceştia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenţei fizice şi afective a părinţilor”, se mai arată în comunicat. În contextul protestelor care continuă în toată România, pentru a doua oară într-o săptămână, BOR a reluat apelul la „rugăciune, dialog şi responsabilitate socială pentru a fi depăşite stările conflictuale din societatea de azi”. Apelul a fost făcut pentru prima dată pe 3 februarie, ocazie cu care Biserica a şi-a arătat susţinerea faţă de lupta anticorupţie.

        „Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituţii majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populaţiei. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai. În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionaţi, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit”, se arata în luarea de poziţie a BOR de pe 3 februarie.