A fost menţinut după gratii! Începe procesul craioveanului care şi-a ucis soţia în bătaie

0
373

Magistraţii Tribunalului Dolj au prelungit arestarea preventivă a craioveanului de 34 de ani, care, beat fiind, şi-a bătut soţia, care divorţase recent de el, atât de tare încât femeia a intrat în comă, iar ulterior a decedat. Luna trecută dosarul în care bărbatul va fi judecat pentru omor asupra unui membru de familie a ieşit din camera preliminară, instanţa urmând să stabilească primul termen de judecată.

puscarieReamintim că tragedia s-a petrecut pe 4 octombrie 2016, seara, în cartierul craiovean Lăpuş. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, Felicia Ileana Smărăndache (31 de ani) şi Ion Cătălin Smărăndache (34 de ani), împărţeau încă aceeaşi locuinţă, deşi divorţaseră din luna iunie, cu ei locuind şi mama femeii. Pe 4 octombrie, bărbatul, care consumase băuturi alcoolice, pe fondul geloziei, a prins-o pe Felicia, a dus-o în baie şi a început să o lovească cu pumnii şi picioarele. Mama femeii a auzit urletele disperate, a încercat să intre în baie să-l oprească pe agresor, însă n-a reuşit, aşa că a sunat pe 112, anunţând ce se întâmplă. Agenţi ai Secţiei 3 Poliţie Craiova, dar şi jandarmi au ajuns la faţa locului, însă când au reuşit ei să intre în baie, victima era aruncată în cadă, plină de sânge şi inconştientă. A fost solicitată o ambulanţă, medicii au resuscitat-o pe femeie, aceasta fiind transportată în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă, unde ulterior a decedat. Agresorul a fost ridicat şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, procurorul de caz dispunând reţinerea sa pentru 24 de ore, apoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Pe 17 noiembrie 2016 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Ion Cătălin Smărăndache a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, iar pe 19 ianuarie a.c., instanţa a constatat legalitatea probelor şi a dispus începerea procesului: „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.719/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe privind pe inculpatul Smărăndache Cătălin Ion, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpatul Smărăndache Cătălin Ion”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului. În plus, luni, 6 februarie a.c., judecătorii au menţinut arestarea preventivă a inculpatului: „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Smărăndache Cătălin Ion de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj prin încheierea nr. 247 din 6 octombrie 2016 pronunţată în dosar nr. 7813/63/2016. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 6 februarie 2017”. Urmează să se stabilească primul termen de judecată.