În Brădeşti, cu fonduri proprii puţine, şi tot se fac minuni

0
678

PAGINA UNU (1)Beneficiind de o conducere a administraţiei locale aflată acum la cel de-al treilea mandat consecutiv, cel al primarului Ion Răcăreanu, comuna Brădeşti a făcut saltul spre modernitate. Drumuri asfaltate, racordarea gospodăriilor la apa de Izvarna, dar şi la gaze sunt doar câteva din schimbările profunde în viaţa locuitorilor de aici, începând cu anul 2008. Nivelul taxelor locale, aşa cum a fost aprobat pentru anul în curs, este şi acesta unul de stimulare a creşterii economice locale.

Despre comuna Brădeşti, situată la doar 25 de kilometri de Craiova, se cunoşte încă de acum nouă ani un reviriment în privinţa condiţiilor edilitare. Aflat la al treilea mandat consecutiv, primarul din Brădeşti, Ion Răcăreanu, a găsit comuna, în anul 2008, în condiţii nu prea bune. Au urmat asfaltări, introducerea reţelelor de apă şi canalizare şi, mai nou, a gazelor naturale.

Reabilitările nu se opresc aici

PAGINA UNU„În prezent avem în derulare cinci proiecte cu impact major în bunăstarea localnicilor. Vorbim despre reabilitarea căminului cultural din Coţofenii din Faţă, crearea unui centru afterschool în Brădeşti, construirea unei noi grădiniţe tot în Brădeşti, achiziţii de utilaje şi asfaltarea a încă 12 km de drumuri. Am semnat contracte de finanţare pentru Grădiniţa Brădeşti, Grădiniţa Tatomireşti şi Căminul Cultural Brădeşti. Canalizarea este în derulare în Tatomireşti şi Răcarii de Jos, investiţie realizată în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală. Am înţeles de la bun început că, având la dispoziţie fonduri proprii, deloc suficiente pentru a ne moderniza, am apelat la sumele existente în Planul naţional de dezvoltare locală. Dezvoltarea durabilă a localităţii Brădeşti este legată de îmbunătăţirea condiţiilor existente şi a serviciilor de bază, prin dezvoltarea infrastructurii”, ne-a precizat Ion Răcăreanu, primarul comunei Brădeşti.

Craiovenii se stabilesc în Brădeşti

bradesti asfaltCalitatea foarte bună a drumului european ce leagă Craiova de Brădeşti, distanţa foarte mică, preţul acceptabil cu care se tranzacţionează terenurile din intravilan au făcut ca mulţi craioveni să-şi construiască imobile aici. „Închidem anul acesta cu 60 de kilometri de drumuri comunale asfaltate. Apa curentă este până la ultima casă şi este apă de Isvarna. Ne îngrijim în continuare ca, alte sute de gospodării să se racordeze la gaze, până acum fiind circa 400 de locuinţe încălzite cu gaze. Preţul pe metru pătrat este de 5 euro, un motiv în plus să fim atractivi pentru cei din imediata vecinătate a localităţii noastre”, a mai menţionat Ion Răcăreanu.

Aportul la bugetul local al sumelor cuvenite de la exploataţiile de petrol şi gaze naturale situate pe aria comunei Brădeşti este prea puţin semnificativ. Undeva în jurul a 40.000 de lei anual. Drumurile pe care circulă autospecialele de mare tonaj sunt, mare parte dintre acestea, recent făcute. Or, durabilitatea lor va fi una mai mică din cauza tonajului ridicat pe care trebuie să-l suporte. Pentru a mai aduce ceva fonduri la bugetul local, Consiliul Local Brădeşti a stabilit perceperea unor taxe de autorizare a accesul maşinilor de mare tonaj.

Proiectele continuă

bradesti scoalaTot în baza prevederilor OUG nr. 28/2013, edilul din Brădeşti a mai depus recent documentaţia unui proiect de canalizare în satul Brădeşti, asfaltarea drumurilor din câmp şi asfaltarea celor două sate mai îndepărtate – Meteu şi Piscani. Să mai punctăm că, în satul Meteu a fost construită, în urmă cu puţin timp, o biserică.

Comuna are şase sate, în ordinea rangului zonei sunt: Brădeşti-zona A, Răcarii de Jos-zona B, Tatomireşti, Brădeştii Bătrâni-zona C, Meteu şi Piscani – zona D.  Prin Hotărârea nr. 55 din 29.12.2016 a Consiliului Local Brădeşti s-a stabilit că nivelul impozitului curţii cu construcţii este de 348 lei/hectar la 889 lei/hectar. Valorile de impozitare pe terenurile din intravilan cu altă destinaţie decât cea de curţi cu construcţii pornesc de la doar 15 lei/ha de teren arabil în satele Meteu şi Piscani şi ajung la 28 de lei/ha în satul Brădeşti. Aşadar, o impozitare cât mai suportabilă cu putinţă, în virtutea unei cunoaşteri adecvate a posibilităţilor financiare de care dispun localnicii.

Nivelul taxelor, atrăgător pentru investiţii

bradesti gazeImpozitul pe motorete, motoscutere, motociclete şi autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cmc inclusiv este de 8 lei/200 cmc sau fracţie din aceasta. Astfel, pentru un autoturism cu motor de 1.400 cmc, proprietarul va plăti doar 56 de lei. De asemenea, taxa de înmatriculare a tractoarelor şi monopedelor, în acest an, este de doar 20 de lei. Taxa pentru numere de înmatriculare locală este de 50 de lei.

Conducerea primăriei Brădeşti, prin taxele fixate pentru anul în curs, întinde o mână de ajutor tuturor celor care doresc să investească pe raza localităţii, chiar dacă este vorba de construcţia unei locuinţe. Astfel, taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism porneşte de la 5 lei până la 150 mp inclusiv şi ajunge la 12 lei pentru 751 mp – 1.000 mp. La prelungirea certificatului de urbanism se va percepe doar 30% din cuantumul cererii iniţiale. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, televiziune prin cablu şi telefonie este de 11 lei/racord. Certificatul fiscal se va acorda contra unei taxe de 10 lei. Aceeaşi valoare este percepută şi pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare.

Timpul a dovedit că promisiunile edilului Ion Răcăreanu şi ale echipei sale administrative sunt onorate, iar cum 2017 este unul al acţiunii, localnicii sunt convinşi că Brădeştiul nu doar că va ţine pasul cu modernizarea atât de obligatorie, dar chiar va depăşi nivelul dotărilor edilitare cu care se pot remarca şi alte localităţi din vecinătate.