Cea de-a V-a ediţie a Galei ESN Craiova

0
350

galaUniversitatea din Craiova, Departamentul de Relaţii Internaţionale, în parteneriat cu Erasmus Student Network Craiova (ESN Craiova), organizează mâine, ora 16:00, cea de-a V-a ediţie a Galei ESN Craiova şi aniversarea a doi ani de la înfiinţarea oficială a Asociaţiei ESN Craiova. Evenimentul va avea loc la Amfiteatrul Drăgan, sala 444, din clădirea centrală a Universităţii, etajul 2. În cadrul evenimentului, studenţii străini care beneficiază de o mobilitate în cadrul programului Erasmus+ vor fi premiaţi pentru implicarea activă în proiectele desfăşurate la Universitatea din Craiova, precum şi pentru participarea la evenimentele organizate de ESN Craiova şi Departamentul de Relaţii Internaţionale. Membrii activi ESN Craiova vor fi premiaţi pentru motivaţia şi implicarea în organizarea activităţilor ESN precum şi partenerii şi sponsorii care au fost un sprijin de-a lungul timpului.