Zilele Craiovei, copie la indigo după anii trecuţi

0
480

De la un capăt la altul, programul Zilelor Craiovei este cam acelaşi cu cel care autorităţile ne-au obişnuit de mulţi ani încoace. Există manifestări care pot concura la cel mai bun remaker, un astfel de spectacol regăsindu-l şi în programul ediţii din 2007. În aceeaşi serie se înscrie până şi revenirea preşedintelui Traian Băsescu care este invitat, ca şi în 2009, la manifestările oraşului. De această dată, pentru a ridica titlul de cetăţean de onoare al municipiului.

Municipalitatea craioveană a finalizat recent programul Zilelor Craiovei, care se vor desfăşura între 25 şi 30 octombrie şi îl supun spre aprobare consilierilor municipali, în şedinţa din această săptămână. Cu mici excepţii, de la un capăt la altul, desfăşurătorul manifestărilor este cam acelaşi cu cel care a fost folosit în anii precedenţi. Autorităţile locale au mers până acum încât multe dintre activităţi se desfăşoară în acelaşi locuri şi în acelaşi interval de timp, chiar dacă de atunci şi până acum au trecut trei şi chiar patru ani. Spre exemplu, dacă şedinţa solemnă a Consiliului Local Municipal în cadrul căreia se acordă distincţii şi premii nu poate lipsi, în program regăsim acelaşi salon de caricatură pe care l-am vizitat şi în 2007, tot de Zilele municipiului. Şi acum, ca şi atunci, amfitrionul va fi renumitul caricaturist Ştefan Popa Popa’s.

Traian Băsescu invitat, din nou, la Zilele Craiovei

Surse din rândul consilierilor municipali susţin că programul în sine nu cuprinde, într-adevăr, noutăţi, dar că e foarte probabil ca manifestarea să fie folosită în scop politic. Una dintre posibilele puncte de interes ar putea fi prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit surselor noastre, edilul-şef al Craiovei, Antonie Solomon intenţionează să-l invite pentru a-i înmâna titlul de cetăţean de onoare al Băniei, distincţie pe care şeful statului ar fi putut să o primească în urmă cu doi ani, în 2009, când, de asemenea, a fost invitatul principal al primarului la Zilele Craiovei. În acest an, autorităţile craiovene îl vor invita, se pare, pe şeful statului pentru a-i acorda această distincţie alături de fostul preşedinte al Ford Europa, John Flemming. Până ieri, preşedintele Traian Băsescu nu confirmase că va veni la Craiova la mijlocul lunii octombrie, motiv pentru care municipalitatea nu a amintit nimic în cuprinsul programului despre acordarea acestor titluri.

Autorităţile merg pe «continuitate»

În rest, în program se regăsesc multe alte evenimente cu care autorităţile au obişnuit publicul în fiecare octombrie. De departe unul dintre cele mai aşteptate manifestări este concertul folcloric care-i va încânta şi de această dată pe craioveni. Municipalitatea este consecventă în privinţa locului şi a zilei, concertul desfăşurându-se tot pe esplanada din cartierul Craioviţa Nouă, într-o zi de vineri, dar şi a artiştilor care vor urca pe scenă. Ca în fiecare toamnă, autorităţile le-a pregătit iubitorilor de folclor o întâlnire cu aceeaşi artişti îndrăgiţi Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican şi Mariana Ionescu Căpitănescu, acompaniaţi de Ansamblul Folcloric «Maria Tănase». Craiovenii vor avea, de asemenea, prilejul să se plimbe şi să-şi cumpere suveniruri din târgul meşterilor populari care va fi organizat şi acum pe esplanada Teatrului Naţional «Marin Sorescu».

Invitaţiile la spectacole, un cadou otrăvit

Piesele de teatru şi invitaţiile la seri de muzică clasică sunt şi ele prezente în program. Ca şi în anii precedenţi, autorităţile se gândesc să le ofere craiovenilor posibilitatea de a intra gratis în sălile de spectacol, în limita locurilor disponibile.  În acelaşi fel s-a procedat şi în anii trecuţi, dar modul de organizare s-a dovenit că nu e totuşi cel mai eficient. Pe lângă faptul că sălile de spectacol au fost foarte aglomerate şi mulţi doritori au rămas pe dinafară, autorităţilor li s-a reproşat că a pus în circulaţie variante duble şi chiar triple de invitaţii. Bucuroşi că au reuşit să prindă o invitaţie cu locuri la un spectacol de teatru, oamenii au intrat în sală însă au avut surpriza să constate că altcineva se aşezare confortabil pe locurile lor, şi aceştia din urmă având invitaţii pe locurile respective. Pentru că acest fapt s-a întâmplat deja la ultimele două ediţii, nu e exclus să se repete şi acum, dat fiind faptul că actori renumiţi pot fi văzuţi pe scena naţionalului craiovean, cum ar fi Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Tamara Buciuceanu, Marcel Iureş, Valentin Teodosiu.