Facultatea de Teologie din Craiova şi-a sărbătorit, ieri, ocrotitorii, pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. La primele ore ale dimineţii, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Manifestările festive au avut loc în Aula Magna a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare, prilej cu care ÎPS Irineu, care este şi decanul Facultăţii de Teologie, le-a vorbit tuturor celor prezenţi – preoţi, profesori, studenţi şi elevi – despre importanţa acestei sărbători pentru facultate.
„Școala noastră are această onoare ca Sfinţii Trei Ierarhi să fie îndrumătorii şi călăuzitorii ei. Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii noştri, atât de importanţi şi minunaţi în viaţa lumii, sunt pe deplin în gândirea noastră, în învăţătura noastră, în cugetarea noastră. Ei învaţă pe ierarhi, pe preoţi, pe studenţi şi pe elevi şi pe toţi laolaltă, credincioşi şi credincioase, cugetarea şi scrierile lor fiind ca nişte grădini de la care noi luăm mierea duhovnicească, dar şi florile cu care să ne înfrumuseţăm viaţa. Virtuţile lor rămân ca nişte ecouri care ne cheamă să le urmăm exemplu”, au fost cuvintele de învăţătură, împărtăşite de ÎPD Irineu, Mitropolitul Olteniei, care le-a mulţumit deopotrivă profesorilor, studenţilor şi elevilor care trudesc în această „cetate a teologiei”.