Mulţescu: „Mi-aş dori să avem rezultatele de la începutul campionatului”

0
347

Antrenorul Universităţii Craiova a prezentat starea echipei după stagiul din Malta, cu câteva zile înaintea reluării sezonului

multescuDupă stagiul din Malta, jucătorii Universităţii Craiova se acomodează treptat cu temperaturile de acasă. Ieri, alb-albaştrii au efectuat un antrenament pe un teren sintetic indoor, iar de astăzi se vor pregăti la Aeroport, atât pe terenul artificial, cât şi pe iarbă, la solicitarea lui Gigi Mulţescu. Înaintea antrenamentului de ieri, alb-albaştrii l-au sărbătorit pe mijlocaşul Stephan Drăghici, care a împlinit 19 ani.

Gigi Mulţescu a făcut un rezumat al stagiului din Malta: „A fost o perioadă de acumulări, în care am încercat să-i integrăm pe noii jucători, iar cei vechi să-şi ridice nivelul de joc. Vom lucra doar tactic săptămâna aceasta, vrem să stabilim un lot de 14 jucători pe care vom baza pentru primul meci. Mi-aş dori să avem rezultatele de la începutul campionatului, pentru că trebuie să rezolvăm problema play-off-ului, nu suntem siguri că vom ajunge acolo, trebuie să muncim şi să câştigăm meciurile pe care le avem”.

Mulţescu are şi câteva nemulţumiri, legate de jucătorii accidentaţi şi de starea terenurilor din această perioadă: „Mă îngrijorează faptul că avem câţiva jucători accidentaţi, Barthe, Markovic şi Dumitraş, suntem aproape la limită din punct de vedere numeric al lotului, dar mă tem şi de starea terenurilor şi de vremea nefavorabilă. Eu mi-aş fi dorit să se amâne campionatul până când am fi avut terenuri bune. Ştim că avem o echipă tehnică, al cărui joc se bazează pe combinaţii şi avem nevoie de terenuri bune”.

pozaTehnicianul Craiovei s-a referit şi la jucătorii sosiţi în iarna aceasta: „Dimitrov s-a integrat foarte bine, parcă este de când lumea la Craiova. Şi cu Alex Barthe  ne făceam iluzii, fiindcă are valoare, dar din cauza unei dureri la gambă nu poate juca. Nu apare nimic nici pe RMN, nici nu ştim ce are de fapt.  Până la urmă, se pare că ne vom baza tot pe grupul pe care a dus greul până acum în campionat. Fajic este o surpriză plăcută, s-a comportat nesperat de bine faţă de datele pe care le aveam despre el. La început a fost marcat de efort, dar a recuperat din punct de vedere fizic şi cred că ne poate ajuta. Sper să se rezolve şi problema cu viza, fiindcă nu i-a ajuns încă”.

Cât despre tinerii pe care i-a avut în stagiul din Malta, Mulţescu i-a remarcat pe Bârzan şi Alex Popescu: „Bârzan s-a remarcat în mod special, jucător tehnic, dispus la efort şi dispus să joace pe mai multe posturi. Are calitate şi rezistă în dueluri fizice cu jucători mult mai puternici. De asemenea, Alex Popescu este genul de atacant kamikaze, poate juca atacant stânga sau mijlocaş stânga. Sunt mulţumit de tineri, au făcut faţă cu brio cantonamentului şi mă voi putea baza pe ei”.

Deşi la Craiova sunt mai mulţi jucători de bază care au intrat deja în ultimele 6 luni de contract, Mulţescu este încrezător că aceştia vor da randament maxim în ultima parte a sezonului: „Nuno Rocha a muncit foarte mult, s-a schimbat faţă de ultima parte a sezonului trecut. I-am spus că nu mai există cale de mijloc, ori munceşte şi se impune, ori nu mai contez pe el. Am discutat cu jucătorii cărora le expiră contractele şi au zis că vor să dea totul pentru a pleca de aici cu un trofeu sau cu o cotă mărită, să poată semna un contract mai bun. Ei trebuie să se implice total, fiindcă altfel îşi vor pierde forma sportivă, iar imaginea lor va fi afectată”.

E aşteptat şi Bucurică să semneze

Unul dintre jucătorii pe care Craiova i-a ofertat de la începutul anului, Bogdan Bucurică de la Concordia Chiajna, este aşteptat să semneze în zilele următoare, el fiind în ultimele luni de contract cu gruparea ilfoveană. De asemenea, la capitolul plecări, portarul Laurenţiu Popescu va fi împrumutat până în vară la Pandurii. „Vrem să-i dăm posibilitatea să joace, fiindcă în forma în care este acum ar putea fi titular la Pandurii. A apărat foarte bine în amicale şi pentru el ar fi bine să joace” a spus Gigi Mulţescu.