Mandat de arestare pe 30 de zile pentru criminalul din Rovine

0
484

arestatBogdan Nicolae Dosoftei, de 21 de ani, din Pleniţa, care a înjunghiat mortal un tânăr de 19 ani, în cartierul craiovean Rovine, şi a mai rănit altul, tot de 19 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care îl acuză de comiterea infracţiunilor de omor şi lovire şi alte violenţe, l-au prezentat, marţi seară, Tribunalului Dolj, care i-a emis mandat de arestare:

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj Dispune arestarea preventivă a inculpatului Dosoftei Nicolae Bogdan pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 17 ianuarie 2017 până la data de 15 februarie 2017 inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 17 ianuarie 2017”, se arată în hotărârea instanţei.

Dosoftei, aflat la o petrecere în blocul C 31 de pe strada „Maramureş” din Craiova, l-a înjunghiat mortal, luni dimineaţa, în jurul orei 2.00, pe Adrian Robert Grigorie, de 19 ani, şi l-a rănit pe Doru Gheorghe Voicu, tot de 19 ani, în timpul unui scandal petrecut în spatele blocului în care avea loc petrecerea.