Constituirea Comisiei parlamentare de control asupra SRI este un pas important pentru o dezbatere autentică, consideră deputatul ALDE Ion Cupă. Acesta mai spune într-un comunicat de presă că şi clarificarea unor aspecte din activitatea instituţiei, mai cu seamă a celor susceptibile că ar fi dincolo de controlul democratic, ar fi un pas înainte.
„Considerăm că este obligatoriu ca toate vulnerabilităţile, fie ele tehnice, legale sau de imagine, din sfera instituţiilor justiţiei şi a serviciilor secrete să fie eliminate într-un timp cât mai scurt. Regenerarea încrederii în justiţie şi în instituţiile cu atribuţii speciale este absolut necesară pentru consolidarea democraţiei, a statului de drept şi a siguranţei naţionale într-un context global şi regional tot mai complicat”, a subliniat parlamentarul doljean.
Ion Cupă spune că se trece şi la modernizarea tuturor legilor care au incidenţă asupra securităţii naţionale în sensul adaptării lor la realitatea actuală şi la nevoia legitimă de control democratic şi constituţional. „În acelaşi timp susţinem modernizarea legilor privind prezervarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, în sensul evitării oricărui fel de abuz al legii. Credem că toţi actorii politici şi instituţionali, prin dezbatere cu societatea civila, trebuie să ajute cu buna credinţă pentru finalizarea acestui proces atât de important pentru intrarea în normalitate a României”, susţine preşedintele ALDE Dolj.