Victorie cu 3-1 a Universităţii Craiova contra maltezilor de la Hibernians

0
399

În cel de-al treilea meci amical disputat în catonamentul din Malta, Universitatea Craiova a învins formaţia aflată pe locul 2 în prima ligă malteză, Hibernians Paola, scor 3-1. Pentru olteni au marcat: Băluţă (25), Markovic (37, 40).

Băluţă a ratat prima mare ocazie a oltenilor, dar tot el a deschis scorul, în minutul 25: răsucire şi bară-gol din careu, după pasa lui Ivan. În prima repriză, în echipa olteană au evoluat un jucător de 15 ani, Markovic, unul de 16 ani, Screciu, şi unul de 17 ani, portarul Vlad. Cel mai tânăr dintre cei aflaţi pe teren, atacantul de 15 ani şi 11 luni, Jovan Markovic, a marcat două goluri imediat după ce a intrat pe teren. La primul a deviat reluarea lui Kelic la un corner, iar pentru 3-0 a înscris cu capul la centrarea lui Bancu.  Maltezii au redus din handicap în minutul 85.

La Universitatea au debutat noile achiziţii: Dimitrov, Barthe şi Fajic, ultimul ratând o ocazie imensă pe final, când s-a împiedicat singur cu portarul în 6 metri.

Gigi Mulţescu a folosit echipa: Vlad (46 L. Popescu) – Dimitrov (63 R. Petre), Acka (63 Popov), Kelic (63 Barthe), Briceag (63 Bârzan) – Mateiu (63 Madson), Zlatinski (22 Screciu 63 Drăghici 75 Al. Popescu) – Ivan (63 Gustavo), Băluţă (63 Nuno Rocha), Bancu (63 Fajic) – Măzarăche (32 Markovic 75 Manea).

În precedentele amicale din Malta, Craiova a remizat cu Fortuna Dusseldorf (Bundesliga 2, locul 8), scor 1-1, şi a învins formaţia elveţiană St. Gallen (locul 6 în prima ligă), scor 2-1. Ultimul meci de verificare al oltenilor în Malta va fi pe 25 ianuarie cu formaţia austriacă WAC Pelletz (locul 8 în prima ligă)