Debutează noile achiziţii?

0
405

Universitatea Craiova dispută astăzi al treilea meci amical în Malta, contra formaţiei Hibernians Paola

fajicAlb-albaştrii sunt în cea de-a doua săptămână de pregătire pe tărâm maltez, în care au avut aproape în fiecare zi câte două antrenamente, măcar unul având caracter exclusiv fizic, cel puţin în prima săptămână. În cele zece zile de stagiu în Malta, Universitatea a disputat şi două meciuri de verificare, primul cu nemţii de la Fortuna Dusseldorf, încheiat cu o remiză, scor 1-1, iar cel de-al doilea contra formaţiei elveţiene St. Gallen, câştigat cu 2-1. De remarcat că golurile au fost înscrise doar de atacanţi, Ivan, Măzărache şi Alex Popescu punctând în cele două jocuri. Astăzi, oltenii vor disputa cel de-al treilea meci amical din Malta, contra unei formaţii din insulă, Hibernians Paola. În acest joc, Gigi Mulţescu ar trebui să-i testeze în premieră şi jucătorii importanţi aduşi în iarna aceasta, respectiv fundaşii Dimitrov şi Barthe şi atacantul Nusmir Fajic. Până acum, doar portarul Mingote şi mijlocaşul Drăghici au prins minute pe teren, cel din urmă nefiind la primele amicale în tricoul alb-albastru, el evolând şi în partidele din stagiul de pregătire din vara trecută, în Austria.

Hibernians are 5 brazilieni în lot

Hibernians Paola este pe locul 2 în prima ligă din Malta, una în plină desfăşurare, acumulând 37 de puncte după 18 meciuri, cu doar un punct mai puţin decât liderul, Balzan Youths. „Păunii”, aşa cum sunt alintaţi cei de la Hibernians, au 10 titluri naţionale, ultima oară în 2009, câştigând şi 8 Cupe ale Maltei, cea mai recentă în 2007. Din lotul pregătit de sârbul Branko Nisevic fac parte mai mulţi jucători brazilieni: Renan, Dias, Pereira, Jackson şi Rodolfo, americanii O’Brian şi Shaddock, argentinianul Varea şi fundaşii din Guineea Ecuatorială, Mbele şi Rui Fernando. Cu o săptămână în urmă, cei de la Hibernians au obţinut acelaşi rezultat ca şi Universitatea contra Fortunei Dusseldorf, scor 1-1, iar aseară au jucat împotriva elveţienilor de la St. Gallen.

Meciul cu Voluntariul se va disputa pe „Extensiv”

Prima partidă oficială a Universităţii Craiova în 2017, cea din etapa a 22-a, cu FC Voluntari, se va desfăşura în Bănie, pe stadionul „Extensiv”, sâmbătă, 4 februarie, de la ora 14. Sunt şanse mari ca acest joc să fie şi singurul pe care alb-albaştrii îl vor disputa la Craiova, întrucât celelalte două meciuri de pe teren propriu, cu Gaz Metan şi cu Steaua, vor fi programate în nocturnă, deci la Severin, iar dacă Universitatea va intra în play-off va juca toate meciurile seara. Ieri, LPF şi televiziunile au stabilit şi programul etapei a 23-a, iar meciul FC Botoşani – Universitatea Craiova se va disputa sâmbătă, 11 februarie, de la ora 18.