Centru antidrog pentru deţinuţii craioveni

0
331

Nu mai e demult o noutate că majoritatea infracţiunilor ce îi împing în spatele gratiilor pe tineri sunt comise sub influenţa stupefiantelor sau a alcoolului. Pentru a le întinde o mână de ajutor celor dependenţi de droguri, care execută pedepse privative de libertate, reprezentanţii Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova au anunţat, ieri, că în cadrul instituţiei va funcţiona un centru de incluziune pentru toxicomani.

Numai la Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) din Craiova au fost identificaţi 200 de deţinuţi care au recunoscut că înainte de a intra în închisoare au avut probleme provocate de  consumul de droguri ori de alcool. Unii dintre ei au comis fapta pentru care sunt închişi chiar din cauza acestor vicii, iar specialiştii avertizează că, dacă nu sunt consiliaţi, ar putea să recidiveze în momentul în care vor ieşi pe porţile închisorii.

Pornind de la această realitate, printr-o iniţiativă comună, Universitatea din Bucureşti împreună cu Asociaţia Promovarea Dreptului la Sănătate, Siveco România şi GO Business Solutions derulează în patru penitenciare din ţară un program care are ca obiectiv reintegrarea în muncă a persoanelor dependente sau foste consumatoare de droguri. Totul pentru a-i ţine pe foştii condamnaţi cât mai departe de infracţiuni.

„Putem vorbi de un cerc vicios. Tinerii deţinuţi intră la închisoare din cauza drogurilor sau a alcoolului. Apoi, după ce îşi termină pedeapsa, foarte uşor pot să aibă din nou probleme. Dacă nu îşi găsesc un loc de muncă se întorc în anturajul de dinainte, comit o infracţiune şi ajung din nou la închisoare. Am ales Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova pentru că aici sunt condamnate persoane cu vârsta sub 25 de ani şi, cel puţin teoretic, sunt mai uşor de recuperat. În plus, consumul de droguri e relativ recent în România”, a explicat Răzvan Nicoară, managerul proiectului.

Sprijin pentru 1.200 de toxicomani

Pe lângă închisoarea craioveană, centre de incluziune sociale destinate persoanelor dependente sau foste consumatoare de droguri vor mai funcţiona şi în penitenciarele Jilava, Giurgiu sau Timişoara. În fiecare dintre acestea se vor forma specialişti care vor avea rolul de a-i ajuta să se reintegreze pe piaţa muncii.

Deţinuţii vor putea să opteze pentru  cursuri de calificare în meserii precum cea de operator IT, muncitori în construcţii, tâmplărie sau agroturism. De altfel, principalul obiectiv este acela de a consilia un număr de 1.200 de toxicomani şi de a instrui 400 dintre aceştia în vederea găsirii ulterioare a unui loc de muncă. Dintre beneficiari, 400 vor fi femei, iar 200 – persoane de etnie romă. Proiectul se va încheia în luna octombrie a anului viitor şi va oferi cursuri gratuite de formare profesională şi consiliere psiho-socială.

„Numărul de consumatori şi foşti consumatori este în continuă schimbare în închisorile din România. În medie, este vorba cam de 1.500 de persoane private de libertate. Evoluţia a fost una destul de rapidă. În 1998, în penitenciare erau raportaţi doar doi consumatori, acum s-a ajuns la acest număr. Nu întotdeauna însă consumatorii de droguri care intră în închisoare se şi declară. De altfel, cei incluşi în programul pe care îl derulăm noi participă voluntar, îşi dau acordul pentru asta”, a precizat dr. Emanuel Părăuşanu, de la Universitatea Bucureşti.

„Suntem convinşi că va fi o reuşită”

Marele câştig, din punctul de vedere al reprezentanţilor Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova, ar fi acela al reducerii ratei de recidivă. Asta în condiţiile în care instituţiile statului îi lasă de cele mai multe ori la voia întâmplării pe foştii condamnaţi după ce aceştia ies pe porţile închisorilor. „În general, persoanele private de libertate sunt supuse excluziunii sociale în momentul în care sunt eliberate. Dacă mai intervine şi acea dependenţă de droguri este cu atât mai greu să se integreze. La Penitenciarul de Minori şi Tineri se derulează o gamă largă de programe educaţionale şi de intervenţie psiho-socială. Dincolo de aceste forme de educaţie primară putem spune că avem o serie de parteneri în comunitate. E o ecuaţie destul de simplă. Deţinuţii vin la noi, stau o perioadă, apoi trebuie să se reintegreze în societate. Suntem convinşi că iniţiativa va fi o reuşită”, a declarat Daniel Barbu, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Minori şi Tineri din Craiova.