Fotbal: Milan merge în sferturile Cupei Italiei, unde o aşteaptă Juve

0
447

AC Milan a revenit de la 0-1 la pauză, în faţa lui Torino, şi s-a calificat, joi seară, în sferturile Cupei Italiei, după o izbândă cu 2-1, pe San Siro. Au marcat Kucka (61) şi Bonaventura (63), respectiv Belotti (27). Pentru un loc în penultimul act, lombarzii se vor lupta cu Juvetus, într-o reeditare a finalei ediţiei trecute, câştigate cu 1-0, după prelungiri, de bianconeri. Totuşi, Milanul avea ulterior să se revanşeze, triumfând în Supercupa Italiei, la capătul unui meci decis, de asemenea, dincolo de timpul regulamentar, la loviturile de departajare.

PROGRAM OPTIMI DE FINALĂ – O SINGURĂ MANȘĂ

Marţi

Napoli – Spezia 3-1 (Zielinski 3, Giaccherini 55, Gabbiadini 57 / Piccolo 35)

Miercuri

Fiorentina – Chievo 1-0 (Bernardeschi 90+3 pen.)

Juventus – Atalanta 3-2 (Dybala 22, Mandzukic 34, Pjanic 75 pen. / Konko 72, Latte Lath 81)

Joi

Milan – Torino 2-1 (Kucka 61, Bonaventura 63 / Belotti 27)

Restul partidelor se vor juca după cum urmează: Inter – Bologna (17 ianuarie), Sassuolo – Cesena, Lazio – Genoa (ambele 18 ianuarie), Roma – Sampdoria (19 ianuarie).

Program sferturi: Napoli – Fiorentina, Juventus – Milan, Inter / Bologna – Lazio / Genoa,  Roma / Sampdoria – Sassuolo / Cesena.