Conform IPJ Dolj, miercuri, 11 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat, pe principalele artere rutiere din Craiova, o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie generate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor ce au acest drept. Poliţiştii au constatat, în cadrul activităţilor desfăşurate, 74 abateri de natură contravenţională, astfel fiind aplicate sancţiuni de peste 12.500 lei, dintre acestea 9 amenzi fiind aplicate unor conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 9 permise de conducere.
Exemplu: B.NICUŞOR, 44 de ani, din Tg.Jiu, judeţul Gorj a fost depistat conducând un autoturism, pe strada N.Titulescu, iar la trecerea pentru pietoni nu a acordat prioritate de pietonilor angajaţi regulamentar în traversare. Acesta a fost sancţionat cu amendă, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul în vederea suspendării.