Întâlnire pentru dezvoltarea învăţământului profesional, la sediul ISJ Dolj

0
419

Mai ales în ultimul timp, s-a vorbit despre necesitatea dezvoltării învăţământului tehnic şi profesional , inclusiv  cel „dual”, în concordanţă cu penuria de meseriaşi care , deja , se vede, în forţa de muncă pregătită. Au fost emise mai multe acte normative pentru promovarea formei de învăţământ preuniversitar specifică, se merge pe promovarea şcolarizării specializate, iar parteneriatul public-privat merge înainte. Astăzi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va fi gazda unei întâlniri care se poate transforma în începutul derulării programului de dezvoltare a viitoarei forţe de muncă specializată din instituţiile de învăţământ preuniversitar. Vor fi prezenţi reprezentanţi ai mediului economic, instituţiilor de învăţământ cu profil tehnic, autorităţilor locale.

 simona ciuluDezvoltarea învăţământului tehnic şi profesional, cu drept corolar „dualul”, este, de mai mult timp în atenţia autorităţilor şi, drept dovadă , s-au emis mai multe acte legislative care încurajează astfel de formă de învăţământ. Astăzi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj va fi gazda unei consfătuiri de acest gen, în urma căreia pot fi încheuate parteneeriate cu rezultate palpabile, într-un viitor foarte scurt. „Vom organiza o activitate, împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie „Oltenia”, la care sunt invitaţi atât membrii ai acesteia, cât şi ai operatorilor economici, Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social şi instituţiilor de învăţământ cu prerogative în domeniu. Chiar titlul întâlnirii de astăzi cred că este sugestiv – „Promovarea ofertei şcolare în mediul economic doljean”. Se va discuta despre promovarea unui parteneriat activ între furnizorii de educaţie şi formare profesională şi mediul economic, prin asigurarea unor condiţii reciproc avantajoase. Sunt, în prezent, peste 150 de solicitări venite din partea agenţilor economici. Nu se va discuta numai despre ofertele destinate tinerilor, care, oricum, sunt vizibile la diferitele prezentări de oferte şcolare, ci şi de ceea ce ne propunem noi, cadrul didactic specializat – pregătirea şi formarea unui activ , provenit de pe băncile şcolii, care poate asigura necesarul de forţă de muncă profesionalizată.Aşa cum se prevede îm legislaţie, până în 2020 trebuie asigurat un procentaj de 60% din totalul cursanţilor din învăţământul preuniversitar, aferent formei tehnice şi profesionale, acum fiind cca. 50%. La sfârşitul acestui an şcolar, se va face şi un studiu al inserţiei pe piaţa muncii, după ce va absolvi prima generaţie de învăţământ profesional, cu durata şcolarizării de trei ani”, a precizat prof. Simona Ciulu, inspector şcolar pentru învăţământ profesional şi tehnic în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.