Craiova: Doljean urmărit internaţional pentru că şi-a răpit copilul din Spania, în arestul IPJ Dolj

0
408
condamnatConform reprezentanţilor IPJ Dolj, ieri, 9 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Calafat, în baza datelor şi informaţiilor deţinute, l-au depistat pe Dan Constantin, de 24 de ani, din localitate, pe numele căruia autorităţile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de răpire a unui minor din Spania (este vorba de fiul său) fără a avea consimţământul mamei, căreia îi fusese încredinţat minorul. Cel în cauză a fost preluat de o echipă a Serviciului de Investigaţii Criminale şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. Doljeanul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj, urmând ca astăzi să fie confirmat mandatul european de arestare de către magistraţi, totodată fiind demarate procedurile de extrădare.