SUA acuză Pakistanul că sprijină teroriştii

0
342
Mike Mullen

Şeful Statului Major Interarme american, amiralul Mike Mullen, a acuzat, joi, serviciile pakistaneze de informaţii, ISI, de implicare în atacul terorist ce a vizat, săptămâna trecută, ambasada SUA la Kabul. ISI a susţinut insurgenţii aflaţi în spatele atacurilor soldate cu 24 de morţi, dintre care nouă atacatori, a spus Mullen, în cursul unei audieri în faţa Comisiei Senatului pentru armată. El a acuzat serviciile pakistaneze că ajută reţeaua islamistă radicală Haqqani, relatează DPA. „În primul rând, reţeaua Haqqani acţionează ca un adevărat braţ al agenţiei pakistaneze de informaţii interne”, a afirmat Mullen, care se va retrage în curând. „Cu susţinerea ISI, agenţii Haqqani au planificat şi desfăşurat atacul cu camion capcană, precum şi asaltul asupra ambasadei noastre. De asemenea, avem informaţii credibile că au fost în spatele atacului din 28 iunie, vizând Hotelul Intercontinental din Kabul, precum şi alte operaţiuni de mai mică amploare, dar eficiente”, a adăugat el, în cele mai dure comentarii la adresa Islamabadului de până acum. Mullen a avertizat că legăturile cu extremiştii subminează poziţia internaţională a Pakistanului. Relaţiile dintre Washington şi Islamabad au fost tensionate, în special după raidul american în care a fost ucis liderul al-Qaeda, Osama bin Laden.