Tenismenul elveţian Roger Federer (locul 16 în clasamentul mondial) a câştigat, luni, meciul cu britanicul Daniel Evans (locul 66 ATP), scor 6-3, 6-4, în grupa A din Cupa Hopman, desfăşurată la Perth, în Australia.
Este prima victorie pentru Federer după şase luni de absenţă cauzată de o accidentare la genunchiul stâng. După Wimbledon, elveţianul a ratat Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Openul Statelor Unite şi întreg finalul de sezon. A fost cea mai mare pauză pentru Roger de când şi-a început cariera profesionistă, în 1998.
Federer l-a învins pe Evans după o oră de joc, fără a ceda serviciul şi i-a oferit Elveţiei primul punct în confruntarea cu Marea Britanie. La final, Roger a fost ovaţionat de către spectatorii prezenţi pe arena din Perth.
“Au fost nişte zile deosebite aici la Perth. Am revenit după 15 ani, iar publicul m-a primit excelent. Am simţit că nu e momentul potrivit să mă retrag din tenis, depinde şi cum te accidentezi. Eu m-am lovit la genunchi în timp ce-mi îmbăiam copiii (râde). M-am retras temporar, nu am niciun regret. Am petrecut momente deosebite alături de familie, de prieteni, dar am simţit apoi că îmi lipseşte tenisul. Toate rutinele sunt plăcute atunci când este vorba despre tenis. Mi-ar plăcea să mai câştig un Mare Şlem, dar este greu pentru că sunt mulţi jucători foarte buni. Dar voi da totul, de asta pot să vă asigur“, a spus Federer după meci.
Roger Federer (35 de ani) deţine 17 trofee de Mare Şlem şi 71 de alte titluri. În prezent, elveţianul este clasat pe locul 16 ATP, cea mai slabă poziţionare din 2001.
Cupa Hopman se desfăşoară în perioada 1-7 ianuarie şi prevede meciuri de simplu masculin şi feminin, precum şi dublu mixt. Echipele Australiei, Franţei, Spaniei, Marii Britanii, Elveţiei, SUA şi Germaniei participă în acest an. Rezultatele înregistrate în această competiţie nu sunt luate în calcul pentru clasamentele mondiale ATP şi WTA.