Sandu Anghel, zis Bercea Mondial va fi cercetat, în continuare, în stare de arest preventiv, după ce, ieri după-amiază, magistraţii Curţii de Apel Craiova au respis recursul declarat de acesta împotriva deciziei Tribunalului Olt de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar. Între timp, pe numele său a fost începută urmărirea penală pentru încă două infracţiuni, ultraj şi instigare la mărturie mincinoasă.
Săptămâna trecută, pe 3 martie a.c., Tribunalul Olt a respins cererea de eliberare sub control judiciar a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Asta în ciuda unui adevărat “spectacol” oferit atât de inculpat cât şi de familia acestuia, toţi susţinând că Bercea suferă de multe boli şi că se sufocă în arest. Bineînţeles că imediat după pronunţarea deciziei, apărătorii lui Bercea au declarat recurs, care s-a judecat ieri, la Curtea de Apel Craiova. Magistraţii craioveni i-au ascultat din nou, cu răbdare, pe avocaţii lui Bercea care “înfierau” instanţa de fond, respectiv Tribunalul Olt, aceeaşi care a şi dispus arestarea preventivă a bărbatului. Argumentele avocaţilor nu s-au schimbat prea mult faţă de precedenta apariţie în faţa judecătorilor Curţii de Apel: mediatizarea de care are parte clientul lor îi dăunează şi este prezentat tot timpul cu porecla sa, care este “un brand comercial”. Pentru că nici judecătorii din Olt şi nici cei din Craiova nu s-au lăsat impresionaţi de faptul că victima lui Sandu Anghel şi-a schimbat declaraţia, avocaţii susţin acum că procurorul a făcut greşit încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor şi că ar trebui schimbată în vătămare corporală gravă, lucru ce ar îndreptăţi cercetarea clientului lor în stare de libertate. N-a ţinut, în faţa completului de judecată, nici una din încercările de impresionare, astfel că, magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins recursul.
Bercea Mondial a fost arestat preventiv pe 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru două infracţiuni, respectiv tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce, joi, 17 februarie, şi-ar fi înjunghiat un nepot într-un bar din oraşul Drăgăneşti-Olt.
Pe parcursul săptămânii trecute, procurorii din Olt au adăugat la lista infracţiunilor pentru care este cercetat Sandu Anghel alte două infracţiuni, comise chiar înainte de a fi arestat preventiv. Potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi, 8 martie, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, “urmare a sesizarii IPJ Olt din data de 28 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a extins cercetarile în dosarul nr. 297/P/2011, privind pe Anghel Sandu şi pentru infracţiunile de ultraj şi instigare la mărturie mincinoasă, infracţiuni pentru care s-a început urmărirea penală”. Procurorii au reţinut faptul că Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, l-a înjurat şi l-a ameninţat pe şeful Poliţiei Oraşului Drăgăneşti-Olt, care era în executarea atribuţiunilor de serviciu şi că, înainte de a fi arestat, a încercat să determine martorii să declare lucruri neadevărate pentru a rezulta o situaţie favorabilă lui.