Razie în Craiova pentru combaterea evaziunii fiscale

1
441

Pe parcursul zilei de ieri, în Craiova, s-a desfăşurat o acţiune cu efective mărite pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi contrabandă. Activităţile, coordonate de reprezentanţi ai IGPR, fac parte din cele prevăzute în “Strategia Naţională de Combatere a Evaziunii Fiscale” iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) în comun cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Astfel, poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul IPJ Dolj, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, reprezentanţi ai Vămii Craiova şi comisari ai Gărzii Financiare au descins în Piaţa Centrală, în centrul “Marlorex”, dar şi la alte puncte de desfacere a mărfurilor şi societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de import – export, tranzacţii intercomunitare. “Oamenii legii urmăresc identificarea şi indisponibilizarea bunurilor care fac obiectul infracţiunilor de evaziune fiscală şi contrabandă cu băuturi alcoolice, ţigări şi produse agroalimentare, precum şi tragerea la răspunderea penală şi contravenţională a persoanelor care comit fapte din domeniul de referinţă”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. La una din societăţile verificate, aflată chiar în centrul Craiovei, oamenii legii au aplicat o amendă de 8.000 lei şi au dispus suspendarea activităţii pe o perioada de 3 luni.

1 COMENTARIU

  1. Bine le face la acesti speculanti care au ajuns la cele mai inalte culmi.Dar aceste actiuni sa fie mai dese si fara avertizeri.A ajuns specula sa fie politica de stat sub obladuirea PDL-sta.

Comments are closed.