Dolj: Accident violent cu şase victime lângă Mârşani

0
407

Doi politisti criminalisti fac masuratori, cu ocazia simularii unui accident de circulatie, in Craiova, miercuri, 22 mai 2013. TIBI BOLOGH / MEDIAFAX FOTO

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut în această dimineaţă, în apropierea localităţii doljene Mârşani. Potrivit primelor informaţii ale poliţiştilor IPJ Dolj, şoferul unui Volkswagen Passat înmatriculat în Bulgaria care circula dinspre Mârşani către Craiova, pe DJ 604 A, la un moment dat a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen Golf înmatriculat tot în Bulgaria. În urma impactului, şase persoane din ambele maşini au fost rănite. Poliţiştii sunt la faţa locului pentru cercetări şi mai multe ambulanţe SMURD din cadrul ISU Dolj au ajuns la faţa locului pentru a acorda îăngrijiri răniţilor.