Artiştii Mihail Trifan şi Ion Grigorescu expun la Club „Electro Putere”

0
452

Din dorinţa de a aduce împreună doi artişti experimentalişti din aceeaşi generaţie, dar cu traiectorii de formare şi dezvoltare diferite, Club „Electro Putere” din Craiova va găzdui mâine, 22 septembrie, ora 19.00, vernisajul expoziţiei de artă cu lucrări realizate de Mihail Trifan şi Ion Grigorescu.

Mihail Trifan (n. 1946) a absolvit cursurile Academiei de Arte din Bucureşti, iar în prezent trăieşte şi lucrează în Craiova. „Fără a fi în relaţie cu un mediu cultural artistic amplu şi pertinent, în care schimbul de idei să se poată produce cu frecvenţă şi constanţă, arta lui Trifan a rămas izolată în unele părţi faţă de discursul cultural occidental şi uneori chiar naţional”, sunt de părere reprezentanţii Clubului. Cât priveşte arta acestuia, organizatorii menţionează: „Lucrările lui combină cu dezinvoltură pictura, performance, instalaţie, obiect şi sunet, funcţionând ca dispozitive ce produc subiectivitate în ideea unei re-singularizari personale şi permanente, rămânând constant în zona experimentului. Cu o destinaţie de cercetare şi tematizare voit imprecisă, lucrările lui sunt încărcate de informaţie, mergând până la suprasaturaţie, haos şi autodistrugere, producând un discurs de genul Dada-Kitsch în care se combină forme şi semne inspirate din istoria recentă a artelor vizuale cu producţia de semne şi imagini a pieţei de consum”. Pe lângă expoziţiile personale, Mihail Trifan şi-a mai prezentat lucrările în cadrul unor expoziţii de grup deschise la Muzeul de Artă Arad (2011), Galeria „Arta” Craiova (2008), Muzeul de Artă Calafat (Salonul de Iarnă, 2006), Muzeul de Artă Craiova (Salonul Municipal, 2005), Galeria „Artis” din Bucureşti (Artă contemporană, 2004) ş.a.

Ion Grigorescu (n. 1945) face parte dintre artiştii români conectaţi frecvent la discursul artistic occidental, fiind în permanent dialog cu artişti şi instituţii din altă parte. „Transformările cu care operează Grigorescu, urmărind influenţele discursului artistic provenit din Vest, merg dincolo de experienţa artei acţioniste, de care era interesat în mod direct şi pe care o experimenta în secret.
Lucrările lui tratează subiecte ce devansează conceptualismul vestic, site-specific sau auto-observaţia, ele interoghează componentele politice, sociale şi economice, care constituie condiţiile instituţionale ale artei, atât în forma lor actuală, cât şi în contextul lor evolutiv” – astfel este prezentat artistul de organizatorii expoziţiei de la Craiova. Ion Grigorescu a deschis expoziţii personale în 2011 – Horse, Men Market, Friedrichshof Sammlung; 2010 – Galeria Gregor Podnar, Berlin; 2009 – In the Body of the Victim, Muzeul de Artă Modernă, Varşovia. A participat şi la expoziţii de grup, între care Performing History, Bienala de Artă de la Veneţia (2011); Out of Place, Tate Modern, Londra (2011); Documenta 12, Kassel (2007); Out of Action, MOCA Los Angeles (1998); Bienala de la Sao Paolo (1994).

Expoziţia celor doi va rămâne deschisă la Club „Electro Putere” – centru de artă şi cultură contemporană, înfiinţat în 2009, situat pe Calea Bucureşti nr. 56, în clădirea clubului cultural al Sindicatului Independent al uzinei Electroputere – între 22 septembrie şi 17 octombrie a.c. Mai multe informaţii pe www.clubelectroputere.ro.