„CÂINELE” BĂRBOIANU!

0
1631
Şteafan Bărboianu

Acum două zile, Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a menţinut decizia dată de Comisia de Soluţionare a Litigiilor în cazul „Găman-Bărboianu”, astfel cei doi fundaşi putând pleca liberi de contract de la Universitatea Craiova. Întrat în vizorul Dinamo Bucureşti încă din momentul în care a fugit din cantonamentul de la Băile Govora, apărătorul Ştefan Bărboianu a semnat ieri cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, unde doreşte să facă performanţă aşa cum au făcut şi alţi componenţi ai echipei fanion a Olteniei. „Sincer să fiu, mă bucur că m-am alăturat noului proiect Dinamo, că am ales o echipă care îşi doreşte performanţa cu adevărat! În alegerea mea a contat foarte mult faptul că am fost coleg la naţionala de tineret cu Gabriel Torje, Liviu Ganea şi Marius Alexe. Sper să fac performanţă la Dinamo Bucureşti, aşa cum au reuşit şi alţi fotbalişti care au venit de la Universitatea Craiova!”, a declarat Ştefan Bărboianu. „Avem nişte comisii despre care nu vreau să mai spun nimic. Comisiile lui Dumitru Dragomir au decis acest lucru. El îşi trăieşte ultimele zile la şefia Ligii Profesioniste de Fotbal, sunt mai mulţi şefi din fotbalul românesc care cred acelaşi lucru, doar că se aşteaptă semnalul potrivit. O parte a facţiunii galeriei a fost vrăjită de Victor Piţurcă şi ei au crezut că, acceptând situaţia în care jucătorii să fie declaraţi liber, vor reuşi să scape şi de mine. Se ştia că pentru mine Valerică Găman reprezenta un cec în valoare de 3 milioane de euro. Nu i-am lăsat eu să plece liberi de contract, am nevoie de bani neapărat, doar nu eram nebun. Eu i-am ajutat pe Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, mă aşteptam să îmi întoarcă acest ajutor, dar ei văd că îl ajută pe Gigi Becali”, a afirmat Adrian Mititelu imediat după a aflat că Ştefan Bărboianu s-a înţeles cu Dinamo Bucureşti.

Găman, la Steaua sau Dinamo?

Devenind la rându-i liber de contract, Valerică Găman ar putea ajunge la rivalele Steaua sau Dinamo. „Vreau la Steaua, nu la Dinamo. Contează enorm că e antrenor Sorin Cîrţu, el m-a sunat. Vreau să ajut Steaua Bucureşti, după ce am văzut dezastrul cu F.C. Braşov. Vreau să ajut apărarea Stelei şi pe Gigi Becali, că e un om bun. Nu vreau la Dinamo şi, de la vară, sper să fie o înţelegere amiabilă, să ia şi Universitatea Craiova ceva bani pe mine, iar eu poate să mă transfer la o formaţie de peste hotare. Aş avea şanse mai mari să ajung la o echipă mare, de la Steaua, nu de la Dinamo”, a considerat Valerică Găman. „Din câte am auzit, Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu sunt rezolvaţi de Dinamo. Dacă Valerică Găman a spus că vrea la noi, o să mai discutăm”, a opinat Mihai Stoica, managerul general al grupării din Bulevardul Ghencea.

Dumitru Dragomir

Cu Dumitru Dragomir la T.A.S.

Pentru că Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au fost declaraţi liberi de contract de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal, finanţatorul Universităţii Craiova a promis că îl va chema pe preşedintele Dumitru Dragomir la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. „Noi vom face recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, ne considerăm foarte neîndreptăţiţi. Este un prejudiciu financiar şi de imagine. S-a dus vorba că suntem un club care lasă jucătorii să plece cu dezlegări în alb şi alte lucruri de genul acesta. Vom merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi îl vom chema în judecată şi pe Dumitru Dragomir. Vom face memoriu şi la FIFA, pentru că instanţele din România sunt ilegale şi imorale, sunt controlate de Dumitru Dragomir şi acoliţii lui”, a promis Adrian Mititelu