Prof. univ. dr. Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova: „Forumul Carierei – un proiect relevant pentru eforturile pe care le facem pentru studenţii noştri”

0
502

universitate (1)Ieri, la Universitatea din Craiova, în prezenţa oficialităţilor locale, s-a deschis prima ediţie a ForCar 2016. Astăzi se vor trage concluziile şi se vor creiona noi proiecte. Forumul Carierei nu se va încheia aici. El va continua şi în următorii ani, cu noi ediţii, cu target-uri mai ridicate şi cu cerinţe mai diverse. Evenimentul, care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, a reprezentat parteneriatul perfect între profesori, studenţi, administraţie şi, nu în ultimul rând, mediul de business. Universitatea din Craiova doreşte a  deveni angajatorul numărul unu în Oltenia. În acest context, în holul Universităţii, şi-au amenajat, ieri, standurile de prezentate peste 50 de firme, de la multinaţionale până la IMM-uri, dar şi instituţii şi autorităţi de management locale şi regionale. Ford, CEZ, BRD, BCR, Electroputere Craiova sunt doar câteva companii care şi-au prezentat oferta, condiţiile, dar şi planul de management.

               Obiectivele manifestării Forumul Carierei 2016 – FoCar sunt: formarea unor reflexe de orientare în carieră pentru elevi şi studenţi; crearea motivaţiei pentru învăţarea pe toată durata vieţii; construirea interfeţei şi dezvoltarea dialogului între elevi, studenţi şi potenţiali angajatori; crearea şi dezvoltarea unor mecanisme suport pentru evoluţia în carieră; intensificarea colaborării între Universitatea din Craiova şi mediul socio-economic în vederea asigurării unor parcursuri individualizate de formare şi inserţie profesională şi nu în ultimul rând, consolidarea şi extinderea parteneriatelor strategice şi operaţionale între Universitatea din Craiova şi mediul socio-economic. În acest context putem spune că tematica abordată include consilierea şi orientarea în carieră; educaţia antreprenorială; dezvoltarea personală; educaţia financiară; educaţia şi piaţa muncii; managementul carierei; cercetare, dezvoltare, inovare şi carieră, etc. Cuvântul de deschidere l-a avut prof. univ. dr. Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova. „Avem două evenimente importante astăzi în viaţa noastră academică. Ne aflăm astăzi (n.r. ieri) într-un moment extrem de important pentru studenţii noştri din Craiova şi implicit, pentru Oltenia. Punem în mişcare o etapă concretă pentru materializarea şi intensificarea parteneriatului între învăţământul superior şi mediul economic, dintre Universitatea din Craiova şi partenerii săi. Noi ştim că rolul esenţial al şcolii, al universităţii şi acesta  este să alimenteze societatea cu nou, cu idei inovatoare, cu idei de creştere a bunăstării individului şi comunităţii”, a subliniat rectorul Universităţii din Craiova.universitate (2)

„Eu cred că datoria noastră urgentă, a mediului universitar, este să-şi păstreze luciditatea”

         Prof. univ. dr. Cezar Spânu a pus punctul pe „i” şi a menţionat că a trecut deja prea mult timp, un timp preţios şi că ar trebui să trecem, de la vorbe la fapte. Că trebuie să începem, iar cel mai important lucru este ca mediul universitar să-şi păstreze luciditatea. „Am devenit cu toţii, părinţi, profesori, elevi, refractari la anunţările periodice şi sterile de principii care trebuie sau nu trebuie să stea sau să nu stea la baza programelor de învăţământ. Suntem chiar îngrijoraţi că au trecut 27 de ani de libertate, ni s-a tot spus că o să ne schimbăm. Cert este că zi după zi, am pierdut aceşti ani în dezbateri interminabile, în acuze, în emulaţii nefericite, în complexe paralizante. Eu cred că datoria noastră urgentă, a mediului universitar este să-şi păstreze luciditatea, să nu pierdem din vedere esenţa. Anume, că noi îi formăm pe specialiştii de mâine, specialişti care trebuie să-şi cunoască nu numai foarte bine domeniul, dar să fie şi spirite deschise, flexibile, creatoare”, a spus rectorul Universităţii din Craiova.

„Inteligenţa înseamnă însă capacitatea de a face legături, de a schimba lucrurile şi de a le îmbunătăţi”

Sunt discuţii interminabile pe marginea dialogului dintre mediul de business şi mediul academic. Dar el trebuie să existe şi să se concretizeze. „Se tot spune în spaţiul public că universităţile trebuie să intensifice relaţiile cu angajatorii, că învăţământul este excesiv de teoretic. De cealaltă parte, profesorii ştiu foarte bine că bagajul teoretic  nu înseamnă memorarea mecanică a unor definiţii. Fiecare domeniu are fizica şi metafizica proprie, are faţa văzută – practica şi pe cea nevăzută – teoretică, explicativă. Inteligenţa înseamnă însă capacitatea de a face legături, de a schimba lucrurile şi de a le îmbunătăţi. Pregătirea pentru piaţa muncii, nu înseamnă numai pregătire practică sau doar teorie. Înseamnă înţelegerea superioară, respectiv fuzionarea celor două dimensiuni. Deschidem astăzi (n.r. ieri), la Craiova, Forumul Carierei, un proiect relevant pentru eforturile pe care le face pentru studenţii noştri. Vom pune faţă-n faţă angajatorii şi studenţii. Aceştia din urmă vor avea înţelegerea faptului că există oportunităţi, există sprijin, aşa că trebuie doar să fie suficienţi de implicaţi şi suficient de dedicaţi în propria lor formare, în propriul lor destin, în aşa fel încât să ajungă să semneze mult doritul contract de angajare”, a conchis prof. univ. dr. Cezar Spânu.universitate