Reguli noi, pentru posturi definitive

0
1107

profesoriPentru susţinerea examenului de definitivat în învăţământ, de către cadrele didactice, au apărut noi reglementări. Astfel, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a schimbat regulile de susţinere şi promovare a concursului, prin care se obţine dreptul de practică de către candidaţi.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a modificat regulile de susţinere şi promovare a examenului naţional de definitivat, pentru învăţământul preuniversitar, prin care cadrele didactice obţin dreptul de practică. Astfel, pe lângă inspecţiile la clasă, candidaţii sunt obligaţi să treacă şi printr-o evaluare a portofoliului profesional, alcătuit pentru activitatea dintr-un semestru, într-unul din segmentul cuprins în norma didactică în care îşi desfăşoară activitatea. Este vorba despre un CV şi o scrisoare de intenţie (cu un cuprins de 200 – 400 de cuvinte, prin care se prezintă motivaţia participării la examenul de definitivat; obiectivele şi aşteptările proprii în formarea personală ca profesor; autoevaluarea activităţii sau experienţei câştigate pe parcursul semestrului; autoaprecierea portofoliului profesional ; propuneri de ameliorare …), evaluările fiind realizate de către o comisie care efectuează inspecţia. Noutăţile apara acum …

Cu o probă mai puţin

Cadrele didactice debutante vor susţine examenul de definitivat în timpul anului şcolar, în luna aprilie, nu în vacanţa de vară, aşa cum era până în prezent. „Cadrele didactice care au vechime, vor susţine proba scrisă în 20 aprilie 2017. În perioada 7 – 21 octombrie 2016, va fi înregistrată , în aplicaţia electronică a ISJ Dolj, cererea candidaţilor care vor susţine proba scrisă în 2017. Până pe 31 martie 2017, vor susţine inspecţiile candidaţii care se vor înscrie şi vor susţine examenele în aprilie 2017, dar şi cei care trebuie să-şi realizeze inspecţiile de specialitate şi portofoliul pentru viitor. Ca noutate, se va susţine câte o probă la metodică şi la disciplină, fiind scoasă pedagogia”, a precizat prof.  Monica Sună, inspector Resurse Umane în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Practic, după ce candidatul trece de inspecţiile şcolare şi de evaluare a portofoliului, poate participa la proba scrisă din data de 20 aprilie 2017.  Aici, ponderea cea mai mare (60%) va fi pe specialitate (disciplină), iar metodica va avea 30 de procente, restul fiind din oficiu. Cadrele didactice care îşi încep activitatea în acest an şcolar vor parcurge doar etapele eliminatorii (inspecţiile şi evaluarea portofoliului), proba scrisă fiind susţinută în 2018, după finalizarea stagiului de practică de un an. Examenul se promovează cu media minimă 8, cu cel puţin 7 la fiecare probă.