Simpozion internaţional dedicat limbii şi literaturii italiene, la Craiova

0
344

Zile cu specific italian la Craiova, gazda Simpozionului internaţional „Limba şi literatura italiană în lume, la 150 de ani de la realizarea unirii Italiei”, organizat de Secţia de Limba şi Literatura Italiană a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso” din Bucureşti, al Societăţii „Dante Alighieri” – Sediul Central din Roma şi al Viceconsulatului Italian Onorific din Craiova.

Evenimentul desfăşurat în zilele de vineri – 16, şi sâmbătă 17 septembrie, marchează împlinirea în anul 2011, a 150 de ani de la unificarea Italiei. Cu acest prilej, 76 de cadre didactice de pe trei continente (Africa, America şi Europa) au venit la Craiova, din Comitetul ştiinţific al simpozionului făcând parte personalităţi marcante ale italienisticii europene: prof. Francesco Bruni (Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia, Italia), prof. Titus Heydenreich (Universitatea Erlangen-Nürnberg, Germania), prof. Alfredo Luzi (Universitatea din Macerata, Italia), prof. Carla Marello (Universitatea din Torino, Italia), prof. Piera Molinelli (Universitatea din Bergamo, Italia), prof. Paola Polito (Universitatea din Copenhaga, Danemarca), prof. Alberto Roncaccia (Universitatea din Lausanne, Elveţia) şi prof. Giampaolo Salvi (Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, Ungaria). Oaspeţii din Italia şi-au manifestat interesul pentru extinderea colaborării cu Universitatea din Craiova la organizarea de zile de studiu sau stagii doctorale, dar şi încrederea că, pe viitor, nivelul de predare a limbii italiene în şcolile din Craiova şi din România va creşte.