Protest la Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova

1
321

Agitaţie mare la Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova. Nu mai puţin de 100 de cadre medicale au declanşat, ieri, un protest spontan ca urmare a reducerii sporurilor salariale şi a tăierii tichetelor de masă. Pe lista de revendicări s-au regăsit însă şi lipsurile cu care medicii se confruntă atunci când vine vorba de acordarea asistenţei medicale de urgenţă. Aceştia s-au plâns, ieri, că nu mai au nici măcar mănuşi de unică folosinţă.

Începând din această lună, angajaţii din Urgenţa celui mai mare spital din Oltenia nu mai pot primi sporuri care să depăşească 50% din salariul de bază, iar tichetele de masă au devenit şi ele o amintire. Salariaţii au primit vestea neplăcută abia ieri-dimineaţă, odată cu fluturaşii de salariu, şi au decis în mod spontan să protesteze împotriva acestei măsuri. Iniţial, la orele amiezii, în faţa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) s-au strâns 50 de cadre medicale, însă treptat numărul lor aproape că s-a dublat. Grupul de protestatari s-a deplasat apoi către biroul managerului unităţii spitaliceşti. Aici, pe lângă drepturile salariale, oamenii au cerut şi asigurarea de materiale sanitare şi medicamente pentru a-şi desfăşura în mod corespunzător activitatea. Aceştia s-au plâns că, de nenumărate ori, au fost nevoiţi să-i trimită pe pacienţi să-şi cumpere pastilele de care aveau nevoie. „Nu este corect ca tocmai noi, cei care suntem în linia întâi, să avem cel mai mult de suferit. Am declanşat un protest spontan pentru că nu am avut altă soluţie. Nu se pune problema ca activitatea UPU să fie afectată, ca pacienţii să nu fie îngrijiţi, din cauza acestui fapt. Pe noi nu ne-a înştiinţat nimeni de aceste reduceri salariale. Pur şi simplu am aflat din fluturaş. Toată lumea ia mai puţini bani, de la infirmieră şi asistentă până la doctori. Din câte am înţeles, noi suntem singura Unitate de Primiri Urgenţe din ţară unde s-au aplicat astfel de reduceri”, a declarat Ion Docea, asistent în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, de la Spitalul Clinic Judeţean din Craiova.

Nemulţumiţi după ce li s-au redus sporurile salariale

Măsurile de austeritate i-au adus în pragul disperării pe mulţi dintre angajaţii Urgenţei, aceştia mărturisind că au primit şi cu 400-500 de lei mai puţin decât în luna trecută. Cadrele medicale cred că, având în vedere condiţiile dificile în care lucrează, sporurile ar trebui păstrate la acelaşi nivel ca şi până acum. „Am 25 de ani de muncă aici şi nu cred că este normal să se ia o astfel de decizie. Ne afectează foarte mult, pentru că, spre exemplu, în cazul meu, salariul scade de la 10,5 milioane de lei vechi, la 8,5 milioane. După atâţia ani, cât am slugărit aici, asta este răsplata. Ar trebui să se ţină cont de faptul că într-o singură zi la UPU se prezintă circa 400-500 de pacienţi. În plus, lucrăm în condiţii periculoase. Din acest motiv primim aceste sporuri, pe care acum ni le-au redus. Avem şi noi problemele noastre personale şi ne bazam pe aceşti bani”, a spus Lidia Enache, infirmieră la UPU Spitalului Judeţean din Craiova.

În total, peste 270 de angajaţi ai Urgenţei au fost afectaţi de măsurile de reducere a sporurilor salariale şi de tăiere a bonurilor de masă.

Spitalul nu se încadrează în cheltuielile de personal stabilite prin lege

În replică, managerul Spitalului Judeţean din Craiova, conf. univ. dr. Florin Petrescu, a explicat că diminuarea sporurilor trebuia aplicată având în vedere că unitatea sanitară nu se încadrează în procentul de 70% cheltuieli de personal din bugetul total, stabilit prin lege. În situaţia în care se va face rectificare bugetară, angajaţii de la Urgenţă îşi vor primi din nou sporurile ca până acum şi tichetele de masă. „Finanţarea Unităţii de Primiri Urgenţe se face de la bugetul de stat Asta presupune că trebuie să ne încadrăm în 70% cheltuieli de personal şi 30% cheltuieli materiale. Salariaţii de la UPU primeau un spor variabil, cuprins între 50% şi 100%. Nu poţi însă să acorzi sporuri maxime şi tichete de masă dacă depăşeşti cheltuielile de personal. Spitalul a respectat criteriul minim, deci se acordă acel spor de 50%. Nu s-a luat o decizie punitivă, ci una de încadrare în alocaţia bugetară”, a precizat conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

În ciuda negocierilor purtate între reprezentanţii salariaţilor şi conducerea spitalului, rezultatul protestului de ieri a rămas nedecis, urmând ca în zilele viitoare liderii sindicali să ia o hotărâre.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.