Craiovenii prescriu eutanasierea câinilor

1
371

Craiovenii sunt cei care vor decide ce se va întâmpla cu câinii vagabonzi. Autorităţile locale au declarat că sunt gata să pună în aplicare noua lege a câinilor fără stăpân, care le dă dreptul locatarilor să se pronunţe, în urma unui referendum, dacă sunt de acord sau nu ca animalele fără stăpân să fie eutanasiate.

Potrivit noii legi a câinilor fără stăpân, care a fost promulgată cu unanimitate de voturi, la începutul acestei săptămâni, autorităţile locale sunt obligate să-i consulte în primul rând pe cetăţeni cu privire la eutanasierea maidanezilor. Cu alte cuvinte, locatarii care împart cu câinii, zi de zi, străzile, parcările, spaţiile dintre blocuri, intersecţiile şi intrările la platformele de gunoi trebuie să spună ce-i de făcut cu ei. Autorităţile locale au luat act de această măsură şi sunt hotărâţi să o respecte în totalitate. «Legea aceasta a fost aşteptată de mult timp şi e bine că, în sfârşit, a fost promulgată. Au fost numeroase discuţii pe marginea ei, dezbaterii cu asociaţiile iubitoare de câini. Un timp a stagnat foarte mult, pentru că nu s-a mai adus în discuţie, iar acum, după ce a fost votată, cred că e un lucru foarte bun căruia trebuie să ne conformăm», a declarat Dan Petre, director adjunct în cadrul Salubritate SRL, Craiova.

Giugea, deranjat de câinii de sub geam

Ideea este împărtăşită şi de autorităţile judeţene. Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a declarat, ieri, că noua lege a câinilor fără stăpân e mult mai bună decât precedentele. Ceea ce face diferenţa este tocmai posibilitatea care e lăsată fiecărui locuitor de a decide cum trebuie să se acţioneze cu câinii de pe străzi. Prefectul a subliniat că organizarea unui referendum, care să spună dacă e nevoie sau nu să se treacă la soluţia extremă, este oportună în acest moment şi că va duce la cel mai bun rezultat în această delicată chestiune. «Este nevoie de un asemenea referendum. Cei care sunt împotriva prinderii lor ar trebui să răspundă pentru gestul lor. Oricum, eu iubesc animalele, dar nu mă subjug lor», a spus Giugea. Prefectul a povestit că locuieşte în cartierul Craioviţa Nouă, care este o zonă plină de câini, motiv pentru care e deranjat de aceste partupede „şi ştiu foarte bine că ele domină oraşul”.

Legea trebuie „armonizată” la nivel local

Pentru consultarea cetăţenilor în privinţa câinilor fără stăpân autorităţile locale pot realiza sondaje de opinie, referendumuri sau adunări pe cartiere. Autorităţile locale spun însă că modalitatea sigură pe care se va merge este cea care va fi hotărâtă de consilierii municipali. «Cadrul legal este unul general şi va trebui să fie armonizat după municipalităţile şi oraşele ţării. Mai mult ca sigur că măsurile care sunt conţinute în această nouă lege se vor regăsi şi într-un regulament local», a mai spus Dan Petre. Potrivit acestuia, în noua lege este stipulat ca animalele să fie ţinute în adăposturi timp de şapte zile, iar dacă nu sunt adoptate în acest timp vor putea să fie apoi eutanasiate. «Aleşii locali pot să intervină nu doar asupra modalităţii de sondare a cetăţenilor, dar pot să limiteze sau să mărească şi numărul de zile pe care un câine îl petrece în stabiliment», a mai spus Dan Petre. Pe lângă eutanasiere, legea mai prevede şi ciparea câinilor, inclusiv a celor care au stăpâni. Practic, fiecare autoritate locală va avea un registru în care orice câine va fi înregistrat cu numele, stăpânul şi, obligatoriu, numărul de înregistrare.

Peste 5.000 de câini vagabonzi, pe străzile din Craiova

Până acum, în Craiova, singura opţiune de cazare este stabilimentul de la Făcăi, unde nu încap mai mult de 90 de patrupede. În perioada în care staţionează aici, câinii sunt deparazitaţi şi crotaliaţi, iar masculii sunt sterilizaţi. Pentru că este vorba, totuşi, de un stabiliment de tranzit, autorităţile locale nu îl consideră un reper de luat în seamă în momentul în care legea va fi pusă în aplicare, dat fiind faptul că pe domeniul public al municipiului se plimbă nestingherite în jur de 5.000 de patrupede fără stăpân. La un moment dat a fost pusă în discuţie amenajarea a încă un stabiliment în halele dezafectate ale Penitenciarul “Pelendava”, unde ar putea fi cazaţi 1.000 de câini. «Există o înţelegere în acest sens între autoritatea locală şi conducerea penitenciarului şi aşteptăm materializarea intenţiei. Însă nu putem vorbi de această investiţie decât după ce vom vedea cum se aplică legea aici, la nivel local», a mai spus Dan Petre. Dacă s-ar merge pe varianta vechiul stabiliment, autorităţile sunt sceptice că ar putea să rezolve într-un timp scurt problema câinilor din Craiova, chiar dacă legea le este favorabilă.

 

Comments are closed.