Directorul SIE Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat

0
339

ungureanu-iohannisMihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea SIE, iar demisia a ajuns la Preşedinţie, a precizat ieri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Mădălina Dobrovolschi. „Confirm demisia (lui Mihai Răzvan Ungureanu – n.r.), a fost primită la cabinetul preşedintelui”, a precizat Dobrovolschi. Ea a mai spus că preşedintele a acceptat deja demisia, iar interimatul la conducerea SIE va fi asigurat de Silviu Predoiu. Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pe data de 7 iulie 2015 şi se afla la al doilea mandat la conducerea serviciului.

Şeful Comisiei SIE: Ungureanu a demisionat din motive de sănătate, trebuie să stea la pat

„Iniţial am spus că s-ar putea să fi existat totuşi o anumită stare conflictuală între Palatul Cotroceni şi directorul Serviciului. Asta şi în urma zvonurilor care au circulat toată vara. Ulterior, am primit un telefon din partea dlui director Răzvan Ungureanu, care mi-a comunicat să îl cred pe cuvânt că demisia domniei sale a intervenit în urma stării de sănătate pe care o are. Mi-a spus că trebuie să stea la pat şi că este o problemă serioasă şi, în consecinţă, este singurul motiv pentru care şi-a înaintat demisia”, a declarat Mihăiţă Calimente, preşedintele Comisiei parlamentare de control a SIE.

Deputatul ALDE a mai spus că nu a primit semnale cu privire la anumite disfuncţionalităţi ale activităţii SIE. „Am putea avea o discuţie, dar din moment ce dl. director ne-a comunicat care e motivul pentru care şi-a dat demisia, cred că Comisia s-ar reuni de prisos, pentru că răspunsul ar fi acelaşi. Nu cred că dl. director îşi schimbă declaraţia. (…) Mi-a spus că este o problemă destul de gravă, că trebuie să stea la pat şi că sănătatea o consideră prioritară oricărei activităţi”, a mai spus Calimente.

Calimente a mai spus că este vorba despre o problemă personală. „Având în vedere că este vorba despre o problemă personală şi că este vorba despre starea de sănătate a domniei sale cred că este o problemă care îl priveşte pe el şi dacă motivul pe care l-a invocat este acesta, cred că nici preşedintele nu pune întrebări despre cât e de bolnav. Lucrurile astea sunt confidenţiale”, a comentat el.

Iohannis: Probabil voi face o propunere viitorului Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că cel mai probabil va face o propunere pentru şefia SIE viitorului Parlament, pentru că acesta este ocupat cu alegerile, şi a adăugat că nu s-a gândit încă la un succesor pentru Mihai Răzvan Ungureanu care a demisionat.

Preşedintele a precizat că nu are informaţii suplimentare legate de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar a negat că ar fi existat probleme în relaţia cu acesta. Iohannis a mai spus că cel mai probabil va face o nouă propunere pentru şefia SIE viitorului Parlament, urmând ca acesta să ia doar act de demisia lui Ungureanu.

El a susţinut că actualul Parlament este foarte ocupat cu alegerile parlamentare şi speră şi cu găsirea unor candidaţi care nu au dosare penale.

***

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe între anii 2004-2007 şi director al Serviciului de Informaţii Externe al României în perioada 2007-2012. El a fost premier în perioada februarie-aprilie 2012, când Guvernul condus de el a căzut după 78 de zile de mandat, în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost senator de Arad, mandat obţinut din partea ARD, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr. După fuziunea PNL şi PDL, Mihai-Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni.