Craiovenii şi-au pus inima la treabă

0
528

cros 4Ieri, începând cu ora 9.00, în centrul Craiovei, a avut loc Crosul Inimii şi Promenada Inimii, cu prilejul Zilei Mondiale a Inimii. Evenimentul s-a adresat tuturor craiovenilor şi a fost organizat de către Asociaţia de Sprijinire a Cardiologiei din Oltenia şi Rotary Craiova, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova. Au mai sprijinit acţiunea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj şi Direcţia de Sănătate Publică. Crosul Inimii şi Promenada Inimilor s-au desfăşurat pe strada A.I. Cuza, cu punct de start din zona McDonald’s şi punct de sosire în Piaţa „Mihai Viteazul”.

Rotary Club Craiova, Rotary Club Craiova Probitas, împreună cu partenerii lor, cu sprijinul Primăriei Craiova, continuă programul „Promenada Inimilor”, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii – 25 septembrie 2016. Locuitorii Craiovei au fost invitaţi la mişcare, organizatorii promovând un stil de viaţă sănătos, menit să protejeze sănătatea inimii şi a întregului corp.

Întrucât bolile cardiovasculare reprezintă una dintre principalele cauze ale mortalităţii, prin proiectul „Crosul inimii”, se urmăreşte lărgirea orizontului de cunoştinţe, pe care oamenii le au despre factorii ce conduc la dezvoltarea acestor afecţiuni. În acest sens, organizatorii au iniţiat o serie de manifestări ce au ca scop ridicarea gradului de conştientizare a craiovenilor asupra bolilor cardiovasculare, ce omoară anual, la nivel mondial,  peste 17 milioane de oameni.cros 2

Vremea însorită le-a zâmbit

Participanţii s-au întâlnit, ieri, 25 septembrie 2016, începând cu ora 09.00, în zona McDonald’s. „Crosul Inimii” a fost organizat pe două categorii de vârstă, sub şi peste 18 ani, fete şi băieţi. Promenada inimii –mişcare prin plimbare – va întregi mişcarea pentru sănătate inimilor. Tot cu acest prilej, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova s-au organizat mai multe manifestări. În primul rând, festivităţile de premiere ale caştigătorilor Crosului inimii, pe categorii de vârstă. De asemenea, sub genericul „Craiova dansează în stradă” s-au prezentat exerciţii de gimnastică şi recuperare medicală. Un circuit cu trotineta electrică şi bicicleta electrică, produse la Craiova, au făcut deliciul tinerilor.

„Promenada Inimilor”, program inţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat în peste 10 ţări europene, a avut un succes răsunător şi în România. În Craiova, evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă, peste 700 de craioveni alăturându-se evenimentului în 2014 si peste 300 de persoane – pe o ploaie torenţială – au fost prezente anul trecut. Câteva sute de craioveni s-au alăturat şi în acest an evenimentului, dovedind că simbolistica sa este mai bine înţeleasă.cros

Fii activ!

          Nu trebuie să fii sportiv de performanţă pentru a-ţi reduce riscul cardiovascular. Activitatea fizică contribuie la reducerea riscului de apariţie al bolilor cardiovasculare, scade greutatea, îmbunătăţeşte valorile tensiunii arteriale, ale colesterolului şi ale glicemiei, reduce stresul şi creşte buna dispoziţie. Cu numai 60 de minute pe săptămână de activitate aerobă de intensitate moderată poţi să începi să obţii efecte benefice. Pentru efecte benefice optime, specialiştii recomandă pe săptămână minimum 150 minute de efort de intensitate moderată sau 75 minute de efort de intensitate mare. Cu cât eşti mai activ, cu atât cresc şi efectele benefice, mai spun specialiştii.

          Copiilor şi tinerilor le sunt recomandate 60 minute de activitate fizică în fiecare zi. Un bun mod de a încuraja această activitate este practicarea mişcării în familie. De asemenea, este recomandată încurajarea copiilor să înlocuiască timpii petrecuţi în faţa ecranului TV sau al calculatorului cu activitatea fizică.

Totul cu măsură

Care este diferenţa între efortul de intensitate moderată şi cel de intensitate mare? În general, dacă poţi vorbi în timp ce faci efort, acesta este considerat de intensitate moderată. Vei observa creşterea frecvenţei cardiace şi a amplitudinii respiraţiilor. Dacă respiraţia devine suficient de rapidă şi amplă şi nu îţi mai permite să vorbeşti, atunci efortul este de intensitate mare. Efortul de intensitate mare consumă mult mai multe calorii pe unitatea de timp.

Pentru persoanele care dezvoltă durere în piept, sufocare sau ameţeli atunci când fac mişcare este recomandat să se adreseze medicului pentru a stabili un plan comun de mişcare în condiţii de deplină siguranţă. Se recomandă evitarea activităţii în medii poluate sau atunci când temperaturile sunt extreme.cros 1

Fabricată în Parcul Industrial Craiova

„Trotineta electrică pliabilă E-TWOW este primul vehicul ecologic, uşor de folosit cu un design dinamic, dezvoltat de firma noastră. Graţie conceptelor tehnice avansate, a fost posibilă crearea unui design dinamic şi unic – gardă la sol înaltă (ghidon ajustabil pe înălţime, sistem de pliere completă). Totodată, au fost adăugate tehnologii de ultimă oră: printre acestea se numără sisteme precum KERS (kinetic energy recover system) – sistem de recuperare a energiei cinetice, sistem frânare regenerativă, frânare magnetică, pilot automat. Consumul de energie este de doar 6.15Wh/km (cu farurile LED aprinse), calculat la o viteză de 20km/h, cu funcţia de pilot automat activată, la o viteză a vântului de mai puţin de 10km/h şi o sarcină de 75kg. Aceasta reprezintă o excelentă confirmare a muncii inginerilor noştri, a designerilor, a întregii echipe, demonstrând că firma noastră se adaptează la provocările vremurilor actuale”, ne-a precizat Andreea Paşoi Sîrbu, director de marketing al S.C. E-TWOW Electric Mobility S.A.

Să mai precizăm că, ideea, proiectarea şi construcţia aparţin unui inginer român, dr. Sorin Sîrbu, iar conceptul a fost dezvoltat în continuare, alături de o echipă de cercetare alcătuită din ingineri cu un background solid în inginerie mecanică şi electrică.cros 3