TAS l-a „învins” pe Platini!

0
349

tasMotivarea deciziei Tribunalului Arbitral al Sportului – publicată ieri – menţine suspendarea ex-preşedintelui UEFA, confirmând că acesta nu avea de primit suma de 1,8 milioane euro de la FIFA, la 9 ani după ce oficiase, drept consilier, pe lângă Sepp Blatter. Motivarea TAS era aşteptată de fostul preşedinte UEFA pentru a se adresa instanţelor civile elveţiene. Lectura documentului de 65 de pagini demonstrează că TAS nu recunoaşte existenţa unui „contract oral” între Platini şi Blatter, dar confirmă că fostul internaţional francez, deţinător al Balonului de aur, selecţioner şi apoi preşedinte UEFA, are interdicţie, în prezent, la orice activitate legată de fotbal la nivel „naţional sau internaţional”. TAS recunoaşte că Michel Platini a lucrat timp de 4 ani pentru FIFA, între 1998 şi 2002, dar contestă existenţa unui contract oral de 1 milion de franci elveţieni pe an.