Joe Hart, împrumutat ce City în Serie A, la FC Torino

0
444

Clubul Manchester City l-a împrumutat pentru un sezon pe portarul titular al primei reprezentative a Angliei, Joe Hart, în vârstă de 29 de ani, la FC Torino.

Hart a fost prezentat astăzi: “Brusc, cariera mea a luat o turnură importantă. A fost un semn. Oferta de la Torino a venit în momentul potrivit. Sunt foarte emoţionat că voi juca într-un campionat atât de important şi puternic precum Serie A. Sunt sigur că voi avea de învăţat şi la Torino. Din acest motive am acceptat oferta preşedintelui Cairo.

M-am întâlnit deja cu Attilio Lombardo (n.r. – antrenorul secund), alături de care am lucrat la Manchester şi am avut mult de câştigat. Sper să fie la fel şi în acest an. Am citit câteva articole despre Torino. Ştiu că antrenorul (n.r. – Sinisa Mihajlovic) mizează pe ambiţie. Aşa vreau să fiu şi eu”, a afirmat Joe Hart, citat de torinofc.it, site-ul clubului Torino.

Hart, care mai are contract cu Manchester City până în 2019, şi-a pierdut locul de titular pe Etihad Stadium odată cu venirea spaniolului Josep Guardiola pe banca tehnică, iar în locul său a fost transferat Claudio Bravo, de la FC Barcelona.

Joe Hart a adunat 348 de meciuri pentru Manchester City, formaţie alături de care a câştigat cinci trofee: două titluri în Premier League, două Cupe ale Ligii Angliei şi o Cupă a Angliei. Hart este portarul titular al primei reprezentative a Angliei, pentru care a debutat la 21 de ani, o lună şi 13 zile, în mandatul lui Fabio Capello, şi a strâns 63 de selecţii.