În 2016 se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. În acest context, al recunoaşterii meritelor celor care au luptat pentru ţară şi al omagierii eroilor, astăzi, în garnizoana Craiova se va organiza o ceremonie militar-religioasă. Ceremonia este organizată de garnizoana Craiova şi se va desfăşura la Monumentul Eroilor Români din cimitirul Sineasca începând cu orele 10.00. La acest eveniment participă reprezentanţii instituţiilor publice locale, reprezentanţii asociaţiilor cadrelor militare în retragere şi rezervă, veterani de război.