Despre sclavie, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”

0
436

casa de cultura traian demetrescuAstăzi se sărbătoreşte, peste tot în lume, Ziua Internaţională a Comemorării Comerţului cu Sclavi, o zi pe care Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova şi-a propus să o marcheze într-un mod special.

 Cu această ocazie, instituţia de cultură va găzdui un eveniment cultural, care va începe de la ora 19.00. Întâlnirea poartă un titlu sugestiv, „Sclavia – istorie sau realitate?”, şi este organizată de Asociaţia Tineretul ONU din România – filiala Craiova.

„Sclavia a existat şi există şi înseamnă negarea egalităţii între oameni. Aceasta continuă să se dezvolte pe scală mare, chiar dacă în aproape toate ţările a intrat în vigoare Convenţia cu privire la sclavie şi a interzicerii acesteia. Prin activitatea noastră ne propunem să contribuim şi noi la înlăturarea noţiunii de sclavie, prin promovarea egalităţii şi libertăţii în drepturi în rândul comunităţii locale”, a declarat Anca Vlad, director PR al asociaţiei Tineretul ONU- Filiala Craiova.

Filmul „Lincoln” va fi proiect pentru public

Evenimentul va debuta cu o dezbatere despre sclavie şi va continua cu proiecţia filmului „Lincoln” (SUA, 2012). Acesta se bazează parţial pe biografia realizată de Doris Kearns Goodwin, numită „Team of Rivals: The Political Genius of Abraham Lincoln”, şi acoperă ultimele patru luni din viaţa lui Lincoln. Filmul se concentrează asupra eforturilor preşedintelui din ianuarie 1865 de a trece al 13-lea amendament al Constituţiei prin Camera Reprezentanţilor, amendament privind abolirea sclaviei. Filmul a câştigat Premiul „Satellite” pentru cel mai bun film dramatic. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.

Ziua Internaţională de Comemorare a Comerţului cu Sclavi şi a abolirii acesteia a fost instituită de organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, Știinţă şi Cultură (UNESCO), în cadrul celei de-a 29-a sesiuni a Conferinţei Generale din noiembriew 1997. Data de 23 august celebrează evenimentele petrecute în noaptea de 22 spre 23 august 1791, în Santo Domingo, (azi Haiti şi Republica Dominicană) care au jucat un rol crucial în eliminarea comerţului transatlantic cu sclavi. În plus, această dată aduce un omagiu rezistenţei istorice care a condus la crearea primului stat independent al negrilor, Republica Haiti.