Tânăr doljean arestat pentru cinci infracţiuni

0
362

arestatUn tânăr de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în baza mandatului emis pe numele său, în cursul zilei de joi, de magistraţii Judecătoriei Craiova. În sarcina tânărului, care a provocat un scandal în trafic, în comuna Negoi, s-au reţinut nu mai puţin de cinci infracţiuni: conducere fără permis, refuz recoltare probe biologice, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere  şi lovire şi alte violenţe.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, miercuri, 17 august a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii Postului de Poliţie Negoi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Livezilor din comună, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. Poliţiştii s-au deplasat la locul indicat, unde au constatat faptul că Ionuţ Lucan, de 23 de ani, din comuna Urzicuţa, Dolj a condus un autoturism Volkswagen înmatriculat în Bulgaria şi a lovit din spate un alt autovehicul, marca Citroen, condus de Mihai C., de 47 de ani, din comuna Negoi.

După impact, Ionuţ Lucan l-a agresat fizic pe celălalt conducător auto, astfel tulburând ordinea şi liniştea publică. Mai exact, tânărul era supărat că şoferul Citroenului din faţa sa a frânat brusc, iar el n-a mai avut timp să oprească maşină, aşa că a sărit să-l bată pe bărbatul de 47 de ani. Nici apariţia oamenilor legii nu l-a calmat. La sosirea echipajului de poliţie, tânărul a continuat să se manifeste violent chiar şi la adresa poliţiştilor, aceştia fiind nevoiţi să-l imobilizeze şi să-l încătuşeze. Întrucât emana vapori de alcool, a fost condus la Spitalul Băileşti, unde, în prezenţa personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast, unde au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, refuz recoltare probe biologice, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere  şi lovire şi alte violente, fiind reţinut pentru 24 ore, şi introdus în arestul IPJ Dolj”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.

În cursul zilei de joi, 18 august a.c., Ionuţ Lucan a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, după audieri fiind prezentat Judecătoriei Băileşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile. Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea tânărului: „Admite propunerea de arestare preventivă a inculpatului Lucan Ionuţ. În baza art.226 alin.2 C.p.p. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Lucan Ionuţ pe o durată de 30 zile începând cu data de 18.08.2016 până la data de 16.09.2016,inclusiv. În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocat oficiu în sumă de 130 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi 18.08.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.