Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, miercuri, 17 august a.c., în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Bucovăţ au fost sesizaţi de Gabriel I., de 37 de ani, din comuna Vîrvoru de Jos, Dolj despre faptul că, în noaptea de 16 spre 17 august, ora 01.30, autoturismul său, care era parcat în faţa locuinţei, a fost lovit şi avariat în partea stângă spate de un alt autoturism care a dispărut de la locul accidentului. În urma verificărilor efectuate a fost identificat Costinel G., de 22 de ani, din comuna Sălcuţa, Dolj care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În plus, s-a mai stabilit faptul că autoturismul implicat în accident era neînmatriculat, întrucât numerele de înmatriculare i-au fost retrase în data de 23.07.2016 de către lucrători din cadrul Secţiei 3 Politie Rurală Bucovăţ. „În cauza s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.