Cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, în cooperare cu I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor desfăşura acţiuni specifice de menţinere şi asigurare a ordinii publice, urmărindu-se, în principal, prevenirea faptelor antisociale, a celor care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum furturile, consumul de băuturi alcoolice în locuri neautorizate ori alte acte de acest gen.
Astfel, reprezentanţii Jandarmeriei doljene anunţă că, în zilele de 14 şi 15 august a.c., aproximativ 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, în cooperare cu I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor fi angrenaţi în misiuni specifice de asigurare a ordinii publice, cu ocazia unor manifestări cultural – artistice organizate în localităţile Vela, Măceşu de Jos, Segarcea, Cârcea, Bechet, Mârşani, Teasc, Gângiova şi Giubega.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova va asigura măsurile de ordine publică, în perioada 13 – 15 august, la manifestările prilejuite de zilele localităţii Orşova. În ziua de 13 august, efective din cadrul GJMb Craiova vor asigura măsuri de ordine specifice în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş, în localitatea Curtea de Argeş, cu ocazia funeraliilor Reginei Ana a României.
De asemenea, aproximativ 100 de jandarmi din cadrul GJMb Craiova vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia diferitelor manifestări ce se vor desfăşura în perioada 14 – 15 august, în judeţul Dolj, în localităţile Bratovoieşti, Drănic, Caraula şi Vârtop, precum şi în judeţul Olt, localităţile Coteana şi Vădăstriţa, iar în judeţul Vâlcea, în localitatea Costeşti.
Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte; monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane cu un comportament care tulbură ordinea şi liniştea publică.
Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la aceste evenimente, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Dolj recomandă participanţilor să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, deoarece astfel de evenimente reprezintă momente prielnice pentru infractori, să manifeste spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate şi să solicite sprijinul forţelor de ordine aflate în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora.
Totodată, jandarmii recomandă cetăţenilor care participă la aceste evenimente împreună cu minori să manifeste o atenţie deosebită, pentru ca cei mici să nu se piardă în mulţime, iar dacă, din nefericire, ajung într-o astfel de situaţie, să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv.