Dăbuleni-Vaugneray: Două localităţi înfrăţite care îşi amplifică, pe viitor, colaborarea

0
488

VAUGNERAY AO delegaţie de reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Vaugneray – departamentul Rhone, din estul Franţei, condusă de viceprimarul Geneviève Hector (aflată la 5-lea mandat), s-a aflat în vizită la Dăbuleni, localitate cu care este înfrăţită de mai multă vreme. Primită de primarul Aurel Băjenaru, pentru o prezentare de ansamblu a localităţii Dăbuleni, delegaţia din Vaugneray a vizitat Staţiunea de cercetări agricole, Liceul Agricol de la Bechet, situl Sucidava de la Celei (Corabia), sala de sport şi Cooperativa „Altiţa” din Dăbuleni având ca obiect de activitate confecţiile cu specific naţional, rezervându-i-se şi o plimbare pe Clisura Dunării. Degustând din soiurile şi populaţiile de lubeniţă de Dăbuleni, detaliu ce nu putea lipsi din programul vizitei, oaspeţii şi-au exprimat toate elogiile, rămânând frapaţi de faptul că prima ediţie a Festivalului Lubeniţei a fost deja aprobată în consiliul local orăşenesc. În dialogul purtat s-a convenit ca, pe viitor, colaborarea existentă să fie amplificată pe mai multe planuri, cultural, în primul rând, dar şi agricol. Geneviève Hector s-a arătat receptivă la propunerile avansate de şeful administraţiei locale din Dăbuleni şi a salutat premisele noi ale colaborării.