Liderul regiunii separatiste Lugansk din Ucraina, rănit într-o explozie

0
294

LuganskLiderul republicii separatiste autoproclamate Lugansk, situate în estul Ucrainei, a fost rănit sâmbătă în urma unei explozii care a avut loc în apropiere de maşina sa, oficialii locali numind acest incident tentativă de omor, relatează Reuters online. Igor Plotnitski, şeful republicii separatiste autoproclamate Lugansk, a fost rănit în explozie, a declarat pentru agenţia Interfax, o sursă medicală. Viaţa sa nu este în pericol, potrivit unui purtător de cuvânt al Centrului de Informaţii din Lugansk. Acest incident urmează unei intensificări a violenţelor în estul Ucrainei, unde au loc confruntări între separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale de la Kiev, în pofida unui armistiţiu fragil. “Astăzi, la ora 07.50, a avut loc o tentativă de asasinare a liderului Republicii Lugansk. Faptele de la faţa locului susţin ipoteza unui act de terorism”, a declarat un oficial regional, citat de Centrul de Informaţii din Lugansk. Potrivit lui Oleksandr Motuzyanik, un purtător de cuvânt al administraţiei prezidenţiale din Ucraina, Kievul nu are nimic de-a face cu explozia. “Partea ucraineană nu este implicată în această tentativă de asasinat, întrucât acest lucru nu are absolut nicio logică şi nu rezolvă nicio problemă”, a declarat acesta la o conferinţă de presă. Motuzyanik a spus că incidentul ar putea fi rezultatul unei lupte pentru putere la nivel local.