Incendiul soldat cu 13 morţi, într-un bar din Rouen, Franţa

0
351

franta_bar_evz_roUn incendiu puternic a inzbucnit într-un club din Rouen, Franţa, în urma căruia au murit cel puţin 13 persoane.
Alte şase au suferit răni. Focul a pornit la subsolul clădirii, unde se ţinea o petrecere privată.

Potrivit Mediafax, pompierii au intervenit de urgenţă, aceştia reuşind să stingă focul în doar 30 de minute.

Incendiul s-ar fi declanşat după ce lumările aşezate pe un tort au fost aprinse la înălţime. Ca şi în cazul focului din Clubul Colectiv din Bucureşti, tavanul a luat foc.

Secretarul general al prefecturii Seine-Maritime, Yvan Cordier, sosit la bar, a declarat că autorităţile au intervenit ”foarte repede”.