Perechea formată din tenismenii români Florin Mergea şi Horia Tecău va debuta contra argentinienilor Federico Delbonis/Guillermo Duran, în proba masculină de dublu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Mergea şi Tecău sunt favoriţii numărul cinci în această probă. Tecău ocupă locul 11 în clasamentul ATP de dublu, iar Mergea se află pe 13, în timp ce Duran ocupă locul 50, iar Delbonis 150.
Dacă vor trece de sud-americani, Mergea şi Tecău vor juca în optimi contra învingătorilor dintre mexicanii Santiago Gonzalez/Miguel-Angel Reyes-Varela şi britanicii Colin Fleming/Dominic Inglot.
Irina Begu (31 WTA) va juca în primul tur la simplu cu japoneza Nao Hibino (84 WTA) , pe care tocmai a învins-o miercuri în sferturi la Florianopolis, cu 6-2, 6-4. Dacă va trece de niponă, Begu o va înfrunta pe Garbine Muguruza (Spania), numărul trei mondial, sau pe sârboaica Jelena Jankovic.
Monica Niculescu (56 WTA) va avea şi ea o adversară accesibilă în runda inaugurală, Veronica Cepede Royg (Paraguay), 124 WTA. Apoi, Monica ar urma să joace cu învingătoarea dintre rusoaica Svetlana Kuzneţova (10 WTA) şi chinezoaica Wang Qiang (66 WTA).
La dublu feminin, Andreea Mitu şi Raluca Olaru vor juca în primul tur cu unguroaicele Timea Babos/Reka-Luca Jani, în timp ce Begu şi Niculescu vor avea adversare şi mai puternice, taiwanezele Hao-Ching Chan/Yung-Jan Chan, favoritele numărul trei.