După atâtea unităţi productive ale Doljului, o alta a intrat în destinul nemilos al regulilor de piaţă, ca să folosim un eufemism ce a caracterizat managementul unora. Situată în apropierea fabricii de confecţii din 1 Mai, din Imprimeria „Oltenia” nu a mai rămas în aceste zile nici măcar o cărămidă. Cu tiraje altădată impresionante, chiar în anul 1993 de 30.000 de exemplare, când s-a retipărit „Să râdem cu Nea Mărin”, apetitul pentru carte a cunoscut o curbă descendentă ce pare să nu se mai oprească prea curând.
Cartierul 1 Mai din Craiova, acum în plin proces de reabilitare, a fost în urmă cu mulţi ani o zonă locuită de persoane cu venituri rezonabile. Mulţi dintre ei lucrau fie la unităţile militare situate pe str. Caracal, fie la cea mai mare fabrică de confecţii din municipiu, fie la Imprimeria „Oltenia”. O viaţă cu supleţe şi fără prea mari griji pentru ziua de mâine. Anii au lăsat în urma lor rezultatele strădaniilor unor inşi deprinşi cu fapte nu tocmai curate. Aşa se face că, pe amplasamentul fostei imprimerii, acum, sunt doar buruieni. Deocamdată.
O istorie de aproape 180 de ani, lichidată în 4-5 ani
În urmă cu 179 de ani, la Craiova s-a înfiinţat ceea ce devenise una dintre cele mai mari tipografii europene din perioada interbelică: Institutul de Editură şi Arte Grafice „Scrisul Românesc”. Până mai acum ceva ani se numea Imprimeria „Oltenia” Craiova. În urmă cu 4 ani, de când a început să primească lovitura finală, imprimeria avea un număr de 41 de salariaţi în activitatea de bază, cu vârsta medie de 50 de ani. Era evident că o reconversie profesională ulterioară ar fi fost de-a dreptul imposibilă, cu atât mai mult cu cât Doljul este de multă vreme în top, cu cel mai mare număr de şomeri. Gând rău i s-a pus prin intenţia de vânzare a imobilului cu terenul aferent. O gură de oxigen a venit în anul 2011, când în acelaşi sediu al Imprimeriei „Oltenia” a luat fiinţă un târg comercial. Chiriile obţinute ulterior şi profitul rezultat din activitatea de bază au permis plata datoriilor către ANAF, îmbunătăţirea cash-flow-ului şi chiar au făcut ca balanţa comercială de la 31 august 2012 să fie pe plus.
Totuşi, pe acest sediu a fost pus sechestru pentru datoriile neplătite ale întregii companii de la nivel naţional. De amintit că, Sucursala Imprimeriei „Oltenia” avea doar 8% din totalul acestor datorii. La acea dată, mai exact octombrie 2012, colectivul salariaţilor a încercat să caute înţelegere la directorul general interimar al companiei mamă Coresi, la Bucureşti. Două deplasări şi tot atâtea explicaţii sfidătoare. „Ni s-a spus că vom fi relocaţi într-un alt spaţiu ce urmează a fi construit, pe un teren ce urmează a fi cumpărat, într-o zonă ce urmează a fi găsită, într-un timp ce urmează a fi stabilit, la nişte costuri ce urmează a fi calculate, după vânzarea sediului actual. Se vede clar, că această poveste de relocare nu este altceva decât modalitatea cea mai comodă de a închide Sucursala Imprimeria Oltenia”, se menţiona în memoriul depus de reprezentanţii sindicatului din cadrul Imprimeriei Oltenia Craiova în Camera Deputaţilor şi înregistrat la biroul parlamentar al deputatului Mircia Giurgiu sub nr. 4393B/16.10.2012. Ulterior, acesta a formulat o interpelare adresată ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, de la acea vreme, Puiu Haşoti. Oare de ce oamenii căuta sprijinul unui deputat din Cluj? Cei din Dolj probabil că avea alte greutăţi pe cap!
Peştele de la cap…
Războiul dus, atunci, de angajaţi cu directorul general interimar Ilie Bogdan Marius a fost inutil. Venit din interiorul primăriei Bucureşti, unde s-a ocupat exclusiv de retrocedări conform Legii nr. 10/2001, conducătorul a făcut ce-a putut ca să nu renunţe la ideea vânzării sediului, după cum preciza, tot în 2012, sindicatul. O strategie viabilă de a pune din nou pe picioare unitatea era singura variantă, pe care orice manager dotat doar cu bună-intenţie ar fi trebuit să o adopte. Din păcate, la 1 octombrie 2012, din cele 4 puncte incluse pe ordinea de zi a sedinţei Consiliului de Administraţie şi care vizau redresarea, 3 au fost respinse de membrii C.A. ca fiind neprofesionale. Mai mult, Consiliul de Administraţie a propus reducerea cheltuielilor prin disponibilizarea a 33 de angajaţi. Cea mai la îndemână soluţie a problemelor financiare!
Ce a urmat se ştie. Şi, cum din istorie nu vrem să învăţăm niciodată, să mai amintim că: la data de 8 mai 1951, s-a inaugurat „Combinatul Poligrafic Casa Scânteii I.V. Stalin”. În anul 1999 s-a transformat în C.N.I. Coresi. „Am trecut prin multe transformări, impuse de o evoluţie firească, dar noi, cei de la C.N.I. Coresi, am pus bazele industriei poligrafice din România, prin oamenii care vreme de 50 de ani au însufleţit acest loc, au muncit, au creat, au scris, au trăit. Suntem mândri de istoria şi de moştenirea noastră, de faptul că muncim în „Casa Scânteii’’, simbol al oraşului, al unei epoci, dar şi al izbândei şi al transformării”, subliniează CNI Coresi în caseta sa de promovare. Numai că, din 2013 CNI Coresi a intrat în insolvenţă, dosar nr. 29785/3/2013, încheierea de şedinţă din data de 16.10.1013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă.
Pleacă tipografia, vine supermarketul
CNI Coresi a înstrăinat Imprimeria „Oltenia” din Craiova către o societate comercială cu profil imobiliar, taman din Galaţi. Aceasta din urmă a plătit circa 1,7 milioane de euro, dar a revândut-o rapid către cel mai agresiv retailer de pe piaţa României – Kaufland. Până să vedem un al treilea magazin Kaufland în Craiova, lucrările nu au început fiind nevoie de rezolvarea situaţiei generate de devierea canalului colector, care, încă, trece pe această locaţie.
Reuşim să facem, iată, din nou loc unui alt supermarket, ce va oferi câteva locuri de muncă plătite acceptabil pentru cei ce nu mai ştiu la ce uşi să bată în obţinerea un job modest, însă viitoare motostivuitoare umane în „devenire”. Vor muri în câteva luni sau dacă nu le va fi foarte greu micilor magazine de cartier din 1 Mai, iar noi vom începe să lăsăm din propriile buzunare, la casele de marcat, în medie zilnic, peste 3-4 miliarde de lei, făcându-ne cumpărăturile de aici. „Lidl şi Kaufland şi-au extins afacerile în România cu ajutorul unor bani primiţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale. Pentru toată Europa de Est, cele două lanţuri comerciale germane, care au acelaşi patron, au atras sume uriaşe de la cei doi creditori internaţionali. Cum BERD şi IFC sunt patronate de guvernele care cotizează, creditele acordate companiilor pot fi considerate finanţare publică. O formă controversată de finanţare publică, pentru că există voci care spun că scopul acordării acestor finanţări, şi anume combaterea sărăciei, nu este îndeplinit”, menţiona în iulie 2015, The Guardian. Potrivit datelor obţinute de ziarul britanic, finanţările pe care Lidl şi Kaufland le-au luat de la BERD şi IFC pe parcursul unui deceniu se ridică la 900 de milioane de dolari. Banii au fost folosiţi inclusiv în România. Tot potrivit The Guardian, în 2009, Lidl a primit de la creditorii internaţionali 66 de milioane de dolari pentru extinderea în România, iar Kaufland a primit 75 de milioane de dolari atât pentru operaţiunile româneşti, cât şi pentru cele din Bulgaria!
